Oh no !

I fuckin' hate this life ! De ce nu puteau Cristina şi Burke să rămână împreună ?!

Let's be skinny !

Yes, some people say to me : "You're too skinny.", but never a skinny person says that to me, only people who could lose a few pounds say that.

Există pe internet atâtea articole, atâtea poze şi atâtea alea alea, care te învată ca e bine să fii plinuţ, grasuţ, supraponderal, peste masură, whatever, spuneţi-i cum vreţi voi. Ba chiar mai mult, anumiţi creatori de modă s-au gândit să folosească, în prezentări, modele cu ceva kilograme în plus, susţinând că promovează frumuseţea adevărată, reală. Ştiu că la un moment dat Karl Lagerfeld, un renumit creator de modă, principalul designer de la Chanel în prezent, a declarat tăios că el nu susţine, în niciun chip, femeile - citez - "care stau în faţa televizorului şi mănâncă chipsuri, spunând că manechinele sunt prea slabe.".
Personal mi s-ar părea o completă idioţenie să deschid vreo revista şi să văd în faţa ochilor o domnişoara, care nu a avut grijă şi a mâncat extraordinar de mult, iar acum profită şi-şi afişează "şunculiţele" doar pentru că cineva a avut ideea sublimă de a considera că ea reprezintă tipologia unei femei perfecte. Ţin să spun foarte clar că nu promovez anorexia şi dorinţa unor fete de a pierde foarte mult în greutate, mai ales brusc. Atâta timp cât eşti mulţumită de corpul tau şi capabilă să te menţii într-o formă normală şi sănătoasă pentru tine, e perfect, daca nu, tinzi să cazi în cealaltă extremă, depinde de caz. Recunosc, multe tinere aleg să se înfometeze doar pentru a arata în genul acesta. Însă, cum majoritatea populaţiei preferă să dea vina pe exemplele din modă, nimeni nu pricepe că problema anorexiei apare din cauza unei educaţii deficitare. Din moment ce tu eşti permanent stresată de mama/tata/bunica/pisica/gândacul/iubitul pentru trupul tău plinuţ, vei continua să-ţi doreşti să ai unul asemeni lui Ali Michael. (mai sus poza cu ea.)
Nu-i dau prea mult acestui curent, ce încearcă să modifice radical industria modei. În curând vor apărea atâtea cazuri de bulimie, încât vor înceta să mai folosească manechine peste masură.


So high.

De mult s-au dus dragele lalele.

Am primit o leapşa de la Gabi şi-am decis, de ce nu, s-o onorez cu drag. Priviţi desktopul meu şi minunaţi-vă. ;;)


1 thing 2 do 3 words 4 you. i love u.

And I made myself so easy to love.

Oh. Eu de când mă ştiu am o boală care se numeşte aşa : "groază de refuz de comunicare". Hell yes ! Nu mă întrebaţi de unde vine, cum s-a instalat, ce a provocat-o, sau alte detalii de acest gen. Dar dacă se spune : "De ce ţi-e frică nu scapi !". Atunci hai să aplicăm această sintagmă şi în viaţa mea. Nu am cerut cine-ştie-ce, vreau doar să ştiu când greşesc. Şi crede-mă, se întamplă de multe ori.

I could love this song just because you love it.

LE : Lina.: si unde vrea sa ajunga cu asta ?
Ask him.

Senzaţia de vineri.

Oricât m-am chinuit să scap de un sentiment ciudat ce mi-a tot dat târcoale, n-am reuşit. Orice mi se părea că-l intensifică, până şi băncile goale. Şi desi pare bizar, nu pot să-l definesc, pentru că m-a vizitat întâia oară.
Tot ce-a trebuit să înfrunt azi a fost o plictisitoare oră de fizica, ce părea să nu se mai sfârşească, o mulţime de idioţi în oraş şi acum o durere în gât. Poate că toate astea se întâmplă din cauza faptului că n-am unghiile făcute, senzaţia de goliciune de pe ele mă macină şi-mi dă o stare de nelinişte. Lucru ce m-a facut să-mi alung amarul, vărsându-l într-o cutie de bomboane.
Sincer, cred că mă apuc de scris o proza, ceva, am starea necesară. Momentan cărţile de pe noptieră mă mai pot aştepta. N-o să-mi ducă dorul prea mult.

Melodia asta mă linişteşte.

You couldn't find the time to cry.

Îmi pare rău, dar în privinţa asta nu pot face nimic. E păcat, nu ?!

Nu e vis, e viaţă.

Mi-aduc aminte că prima oară când m-a întrebat o persoană, în modul acela serios, ce vreau să fiu când mă fac mare am zis doar atât : Vreau să fiu ca Esca ! şi-am zâmbit.
Dorinţa mea s-a conturat în timp, păstrând notele principale şi tot ce-am câştigat pe parcursul copilăriei, a fost mai mult şi mai mult entuziasm. Voiam să cresc odată, să ajung acolo, în locul acela, iar acum simt că nu mai e mult. 2 ani. S-au dus aproape 10 de când tot aştept, ce mai reprezintă aceştia rămaşi ? Poate muncă, cu siguranţă muncă.
Când răspund lumii ce m-am hotărât, primesc un "baftă" spus sincer şi-o încredere ce-mi înconjoară interiorul. O să fiu cine vreau ! Pot, căci voinţă am cel mai mult.
Momentan, am inceput prin a mă înregistra pe forumul facultăţii, apoi vor urma textele, criticile, progresele, pregătirile, emoţiile, admiterea şi intrare. Persoanele apropiate spun că sunt mult prea sigură c-o să-mi croiesc viaţa în felul acesta. Şi recunosc, varianta negativă nu există pentru mine. E tot ce-am vrut, parcă aş fi fost născută pentru asta. Câteodată am impresia că vocea mea capată un alt timbru când vorbesc despre planurile mele.
Mulţi ar zice că-s prea încrezătoare, dar uite ce-mi pasă mie.

O melodie în spirit.