E duminică, e întâi august, e ora nouă şi ceva, dar ştiţi ce nu mai e ? Îngrijorarea. Kiba, pisoiul meu, dispăruse. Cel mai probabil ieşise din casă şi cineva il prinsese, căci tare prostuţ era. Stătea cuminte, se lăsa mângăiat de oricine şi răspundea la nume. Acum se plimbă speriat prin cameră şi zgârie uşa, vrea să găseasca o ieşire, iar apoi alta şi tot aşa. Îi e frică de încăperile închise. Îmi păruse rău de el, nu avea mai mult de un an şi ceva. Recunosc că mă ataşasem de felul lui egoist de a fi. Ţin minte că l-am luat prin aprilie, anul trecut. Ploua rău, iar eu n-aveam umbrelă sau vreun ban pentru taxi. Am mers dintr-un capăt în altul al oraşului, cu el în geacă, încercând să mă grăbesc. Colega care se oferise să mi-l dea stătea în partea de Nord-Vest a localitătii, în timp ce eu locuiam în Sud, aşa ca avusesem ceva distanţă de parcurs, aproximativ patruzeci şi cinci de minute pana acasă, într-un ritm alert. Iniţial, postul fusese creat pentru alt rol, voiam să vă rog pe cei dintre voi care sunt din oraşul meu să-mi oferiţi un motănel, dacă aveaţi. M-aş fi simţit tare singură fară un miorlăit lângă tălpi. Însă cum "dragul" meu a apărut acum zece minute, ideea de bază s-a modificat.Încă ceva, ştiu că am lipsit o vreme, dar am de gând sa ma revin la modul meu obişnuit. O vară cât mai frumoasă, ce a mai rămas din ea ! Ne auzim curând.
