Restart my heart.

miercuri, 8 decembrie 2010
Câteva zile au zburat, fără voia mea, în bătăi mici şi regulate de aripi, deşi eu terminasem ordinea în această cămăruţă. Mi-am cerut mai mult timp, temându-mă că poate n-am să mai închei acea perioadă vreodată, pentru că trebuia să mă liniştesc, să scap de anumite foi, să ard anumite lucruri, să sacrific câteva lucruşoare din mine. Şi-am reuşit, dragilor, după cum vă scriu aici.
Recunosc că-n orice clipă m-a pândit dorinţa de a scăpa, însă renunţarea înseamnă înainte de toate, întoarcere. Oare la ce aş putea să mă întorc, dacă nu la mine ? Iar după cum spunea cineva la un moment dat, eu nu sunt mai mult decât e blogul ăsta. Dacă vei vrea să-mi deschizi cândva cutia numită piept, în care roiesc atâtea nimfe, plimbându-se pe drumul coastelor, n-ai să găseşti mai mult decât se află aici. Tot ce-aş putea spune în veci zace pe jumătate viu printre aceste rânduri. Nu-ţi rămâne decât să înţelegi, să-mi cunoşti cuvintele, să cochetezi cu ele, căci am câteva caracteristici şi da, să te pronunţi singur : "Eu eram". Asta-n momentul în care mândrele mele litere legate nu te-au derutat prea tare. Însă-i greu să nu, ştiţi asta, sunt atâtea persoane prinse-n reţeaua de vene împăienjenită pe sub piele, încât nici eu nu le mai pot striga pe nume. Le cunosc pe săptămâni şi luni, pe anotimpuri apuse şi înecate în cer.
Dar acum nu mai contează toate astea, fiinţa mea creşte cu fiecare zi care moare. Nutresc sentimente necunoscute, n-am aşteptări şi mă aplec pe-o canapea, tot aici.
Ne scriem peste zecile de ore care o să se prelingă peste corpul vostru, peste momentele în care o să vă ascultaţi inima cum prezice următoarea bătaie a sa, parcă strigând-o.

Q : Iarna nu ar trebui sa răvăşească ?
A : Nu, dragule, priveşte felul în care te privesc şi-ai să spui că iarna-i doar o toamnă părăsită.




Noiembrie plânge de dor.

miercuri, 24 noiembrie 2010

Garsoniera mea plină de atâta praf al dorului intră în curăţenie generală. În câteva zile o s-o găsiţi la fel de primitoare şi redecorată cum era odată, cu toate tablourile ei prinse de pereţii sufletului. Până atunci vă urez după-amieze plăcute cu ceai.




We are fated to pretend.

luni, 18 octombrie 2010
Trei ceasuri gri s-au năpustit zilele astea asupra mea, începând cu dimineţile plăcute pentru irişi, ori cu cele în care ploaia înainta rapid, lovind pământul, dar sfârşind şi cu vălul de negură şi anxietate îmbrăcat de interiorul meu. Am gustat ieri dintr-o cafea ce-a îndrăznit să-mi scape din mâinile reci, mâini pe sub care vene de culoare albăstrie plimbă lichidul numit "viaţă". Pentru ca mai apoi să-mi cuprind neputinţa între ploape, sfărmând-o încet, ca pe-o durere mută ce încearcă a ţipa.
Mi-e frig pentru că sunt pustie, pentru că toate emoţiile pe care le îmbrac sunt subţiri şi nu-mi servesc la nimic, doar eşarfe de matase-n plină toamnă.
Oh, simplă zi în care mă simt atât de prinsă în strânsoarea claviculelor, a coastelor, un pian al inimii care se strânge până-mi cântă câteva sonete înegrite de tristeţe.

P.S. Medalionul meu încă nu are o poză anume, poate aşa o să rămână, fără vreun chip.



Ea are aerul plin de îngeri. -
N. Stănescu

Thé au jasmin et destiny.

miercuri, 6 octombrie 2010
Am pierdut ceva vreme pe marginea unui scaun, privind peisajul amar şi mireasma umidităţii ce se învârtea pe afară. Gândurile m-au purtat pe holuri cu surâsuri şi-un chip copilăros cu gropiţă în bărbie mi-a arătat ochii săi sculptaţi în culoarea lemnului de castan, încă verde. Dar nimic din toată această şaradă a interiorului nu s-a comparat cu parcurgerea acelui drum, veşnic şi sacru, între indiferenţă şi o picătură de culoare în obraji.
Seara începe să se sprijine pe geamul meu care suspină după puţină căldură. Mie nu-mi rămâne decât să mă întorc la ceaiul de iasomie ce-şi înalţă zmeul desenat din aburi în susul camerei. Madame Bovary mă aşteaptă şi ea, printre pagini, să se lase iar descoperită.





Accentul lui e lovely. < 3

Cei mai râvniţi bărbaţi ai zodiacului - Prima parte.

luni, 4 octombrie 2010

Înainte de a scrie acest articol ţin să menţionez câteva lucruri de luat în considerare :
1. Caracteristicile sunt pur generale, dacă nu vă regăsiţi în ele asta nu înseamnă că eu am greşit, ori că zodia nu vi se potriveşte. Fiecare individ are particularităţile sale, în funcţie de legăturile care se formează între planete pe astrograma personală.
2. Nu încerc să scot nimic în evidenţă, acest post e doar o constatare după numeroasele articole citite, dar şi cărţi. De asemenea, dacă eu am alcătuit un top, asta nu dovedeşte că restul zodiilor nu sunt "râvnite".
3. Nu accept comentarii despre orientările voaste spirituale şi jigniri la adresa altor culte. Fiecare are dreptul să creada în ce vrea şi motivele sale.
4. Fiind un pamflet, traţi-l ca atare.

5. Prima menţiune sau locul cinci : Domnul responsabilitate - Capricorn.
Prin târg se zvoneşte că dânsul ar fi profitorul zodiacului, cel care îţi aduce flori când află că tati tău e directorul general al firmei "S.C. Fac mulţi bani". Dar eu zic că iubirea trebuie întreţinută cu ceva, aşa că tare te-aş ruga să nu-l judeci prea aspru. Are el un defect, însă poate fi estompat cu multe alte calităţi. Te vei convinge de asta când îţi va arăta talentul său la echilibristică, mersul drept, lin şi sigur pe sârma, mai ceva ca un actrobat ce şi-a pierdut întreaga existenţă într-un circ de renume. Ori când noul pui de om ce tocmai a venit pe lume va încerca să-i arate ce plămâni puternici are, făcându-i o serenadă. Ştiţi cum va reacţiona tăticul lui, Capră+corn ? În primul rând îl va ţine în braţe şi-i va povesti de eventualele pierderi materiale care pot surveni în urma acelui dezastru fonic, datorate plângerilor celorlalţi locatari, ca în final să-i spună că vecinul bancher îl va ierta, căci chiar dânsul este contabilul lui numărul unu. Toate acestea învăluite într-un calm de-a drept irascibil, pentru tine, cu siguranţă, mai de ai spune că-i şi cântă sărmanului copil.
Ironic din fire, el e singurul din zodiac care te va face să te simţi jignită. Stai liniştită, nu îţi va adresa epitete dure, doar îşi va mări doza de sarcasm şi răutate, fapt care te va face să te urci pe tavan, căci nu vei putea să-i dai replica datorită celor 10 000 de substraturi din cuvinte, precum şi adstraturi, să nu le uităm. Reproşurile lui sunt pe stilul : suficient de bune încât doar deştepţii să râdă şi prostii să se prinda despre ce e vorba.
De asemenea, nu te aştepta la declaraţii spumoase de dragoste, căci el e pamant, făcut din ţărână şi ajuns animal stabil pe copitele sale. Dânsul priveşte drept în fata şi nu are timp să se oprească din drum pentru a-ţi adresa ţie câteva cuvinte "dulci". Nu dragă, în loc sa-ţi spună cât de bine îţi stă în acea rochie şi ce talie de invidiat ai, va claca exprimându-se : "Acea croială în stilul anilor '70 arată de-a dreptul fantastic.". Ţine minte, croiala arată, nu şi tu. Însă iartă-l, el e mai practic din fire, nu se urcă pe norişori pufoşi, că doar e semn fix şi are ca motto : "Mai bine mai târziu, decât devreme.". Se zice că fluturii iubirii la el se plimbă când alţii se plâng de spate şi incheieturi, aşa că dragoste la bătrâneţe să tot fie. Dar cel mai important şi mai important la el e responsabilitatea de care dă dovadă, e singurul dintre toţi domnii zodiacului care va fi decis, clar şi-şi va asuma greşelile, precum şi angajamentele cele mai greu. Aşa că spor la iubit şi ai grijă, până să prinzi capra neagră trebuie să o fugăreşti pe multe stânci !

4. A doua menţiune sau locul patru : Domnul perfecţiune : Fecioară.
Pentru unele domniţe poate reprezenta coşmarul zodiacului sau primul de evitat, dar asta doar pentru că ele sunt slabe de înger şi nu ştiu să accepte o critică (ne)constructivă. Trebuie să recunoaştem, dânsul nu e desprins din poveşti, ci din stoicism. Poţi spune cu mâna pe Biblie că şi-a ratat vocaţia, cea de stoic sau soacră. Însă, iar acum începem să zicem de bine, el din altruismul şi pacea cea de toate zilele pentru lume îţi face observaţie cu privire la ce nu-i făcut corect. Vrea să atingi nivelul, atât fizic cât şi spiritual al perfecţiunii, pe care el normal că-l deţine. Şi dom'le e greu să ajungi la scara pe care e urcat el, căci în primul rând e alunecoasă rau şi n-ai să-l vezi stând pe treapta pe care l-ai observat ultima oară. Va fi tot mai sus şi mai sus, până când Zâna Măseluţă îi va da cu bagheta în cap şi-i va zice să te aştepte un picuţ şi pe tine, că prea ai obosit şi te-ai chinuit să-l ajungi. Iar atunci vine greul, alergatul cu el, ba mai degrabă, târâtul. E posibil să te alegi cu umărul dislocat, dar plăcerea de a-l avea pe cel mai sofiscat dintre domni va fi cel mai bun analgezic. Mai poate fi numit şi domnul indiferent, căci scumpo există doar o cale secretă spre inima lui, iar aceea era scrisă pe o hartie care a fost arsă de domniţele KGBiste, ca să nu ajungem noi la aceşti minunaţi bărbaţi. În prezent, numeroase cercetătoare fac studii referitoare la o posibilă metodă de a-l deţine pe subsemnatul, dar nimic nu e sigur.
Gura lumii spune că acest domn îşi doreşte o iubire pura, nepătată de gelozie, compromisuri şi gesturi extreme, aşa că fiţi fresh şi cat se poate de neatins. Moartea lui sunt femeile misterioase, pentru care are de luptat. Daca reuşiţi să-i atrageţi atenţia sigur va călători într-un balon doar pentru a ajunge în Elveţia, unde se face cea mai bună ciocolată, asta ca să v-o aducă vouă, desigur. Însă mai greu, o fecioară e o fecioară până la urmă. Dacă-i găsiţi călcâiul lui Ahile, daţi-ne şi nouă de veste, restul fetelor care aşteaptă reconstituirea acelea bucăti arse, care deţinea secretul.

3. Bronzul sau premiul trei : Domnul politeţe - Balanţă.
Domnealui e febleţea mea, nu doar pentru că este aer şi suntem fraţi în zodiac, eu fiind gemeni, ci fiindcă are un şarm gata să te lovească în moalele capului şi o politeţe de parca ar fi fost crescut după binecuvântarea Codului Bunelor Maniere. Ceea ce s-a şi întâmplat. El are toate secretele cucerii unei femei, indiferent de natura ei. Ştie cum să trateze o intangibilă, precum şi o jucăuşă, mereu cu acelaşi farmec tipic venusianului autentic. Dacă nu ai aflat încă zodia acelui barbat plin de eleganţă, cu un surâs de copil, cu gropiţe în obraji sau una în bărbie (sigur le are) şi care te topeşte pur şi simplu din gesturi, atunci pariează că-i domnul (dez)echilibrat, pardon Balanţă. Dar fii atentă, el o să ştie când tu il placi, nu mă întreba pe mine cum, căci nici eu nu cunosc prea bine această taină. Însă îţi spun că al şaselea simţ al lui funcţionează mai bine decât celelalte cinci la un loc. Fii indiferentă şi mută-ti mereu privirea de la el în primele zile în care o să-l cunoşti şi o să se întrebe oare de ce eşti aşa rece în preajma lui, cunoscând firea lui ludică de nerezistat, fii prea atentă şi iar o să intre la bănuieli. Oricum vrei s-o dregi, el tot se prinde, pentru că până la urmă are şi motive, doar e un gentleman. După cum spune şi numele zodiei, această făptură e într-o continuă schimbare, acum spre stânga, acum spre dreapta. Dacă ziceam de monsiuer Capricorn că-i place tare rău echilibristica, atunci putem spune de Balanţă că a fost coringet la aşa ceva, precum Enstein. Niciodată, dar chiar niciodată şi vorbesc foarte serios prin niciodată, nu ştie în ce parte să se încline. Se va hotărî în ultimul ceas al ultimul ceas, în momentul în care eşti gata să păşeşti înapoi în casa mamei tale pentru că te-ai săturat de copilăriile lui şi de lipsa de decizie, iar atunci ştii ce ? Vei avea parte de un zâmbet dulceag şi-o mie şi una de declaraţii. Şi mai ştii ce ? Vei ceda. Dar ştii de ce ? Pentru că e imposibil să nu-ţi fie drag, chiar şi în condiţiile menţionate mai sus. În cazul în care faci parte din categoria "inimă de piatră", o să-ţi dea motive (i)logice pentru care vă este mai bine împreună, pentru care el e complet în prezenţa ta, pentru care tu eşti aşa o fraieră că vrei să-i dai papucii. Totuşi, dacă nu merge nici în felul acesta, o să fugă la scara rezemată de casa parinţilor tăi şi-o să-ţi cânte cum poate el mai bine, din tot sufletul lui de (ne)hotărât.
Cunoşti partea bună a lui ? Eu da, căci mă ajută stelele ! Nu o să vrea să te rănească în vecii vecilor, pentru că are un suflet mare şi blând, dar totuşi o va face la un moment dat, tot pentru binele tău, bineînţeles. Iar odată şi odată o să fie într-un echilibru total, mai ceva ca la yoga.
Ţin să te anunţ că din momentul în care s-a decis asupra unei decizii şi e sigur pe ea, greu îl mai abaţi de la drum, de parcă ai zice că e ferm din fire. Schimbarea lui, precum şi înclinarea talerului spre alte domniţe te vor omorî lent şi vicios.

Va urma !






Foyer.

luni, 27 septembrie 2010

Tare dor o să-mi fie de chiria asigurată pe blogspot şi tare dor de micuţa mea garsonieră, în care mă obişnuisem să trăiesc, aşa cu toate aromele mele de ceai oriental şi draperiile albe, brodate manual. În curând mă mut dragilor, în două-trei săptămâni o să-mi duc toată agoniseala de mătăsuri într-un apartament pe com. Nici un an nu am de când beau din ceşti albastre pe veranda acestui cămin, dar am decis, plec de aici într-un cartier mai mare, în care pot să am sârmă unde să-mi întind gândurile pudrate cu balsam. Nu fiţi trişti, căci n-am să pierd nicio cutie cu porţelanuri, iar noi o să ne vizităm în continuare, păşind într-un decor la fel de boem. Nu va dispărea nimeni din agenda legată cu dantelă, toţi veţi sta acolo, în aceleaşi locuri pe care le frecventaţi chiar acum, pe aceleaşi canapele înflorate, doar că în alte camere, în altă casă.
Am decis prin vară să-mi schimb căminul, nu pentru că acesta nu-mi mai plăcea de fel. Doar că-mi sunt necesare mai multe încăperi, în care să-mi primesc viitorii amici de serate, un balcon mai spaţios, pe care să-mi citesc revista literară în tihnă şi-o cămăruţă în care să-mi ţin bolurile cu tei măcinat. Acestea fiind spuse, promit să mai agăţ din când în când câte o fotografie pe-un panou. Aveţi grijă de voi !
Cu drag,
.



I have something for you.


Vă promiteam de ceva timp câteva concursuri, iată acum a venit timpul pentru unul. Restul vor urma după ce îmi cumpăr o nouă căsuţă (domeniu), dar despre asta în următorul post.
Premiul constă într-un voucher pentru o consultaţie stomatologică şi sfaturi preventive personalizate, la o clinică privată din Bucureşti. Ştiu, aici este problema şi anume locaţia. În principal e vorba despre unul din acele cupoane de la promoţia "Campanie pentru zambetul tau", desfăşurată de cei de pe siteul feminis.ro. Cum eu n-am ocazia să ajung în capitală prea curând şi cum ar fi păcat să nu fie folosit, m-am gandit să-l ofer unuia dintre cititorii mei. Ce trebuie să faceţi ? Nimic prea greu, doar să-mi arătaţi prin ce mod vreţi voi că meritaţi acest premiu şi că aveţi nevoie de el. Postaţi-mi pe peretele Facebook-ului, îl găsiţi pe categoria din dreapta, câteva cuvinte sau mai multe care să mă determine pe mine să vă ofer voucherul. Am zis să fie ceva uşor şi simplu, aşa că spor la convins ! Aveţi timp până vineri, pe 1 octombrie. Ne auzim curând şi multă baftă !



Later Edit : Nimeni nu s-a chinuit măcar un pic să-mi ceară voucherul, nu am primit nicio rugă cât de simplă, aşa că el rămâne în posesia mea, gata să fie nefolosit. Data viitoare poate nici eu nu voi mai încerca concursuri. Consider că nu era greu şi că nu vă strica să-l aveţi.

P.S : Mulţumesc pentru cele 10 000 de vizite.

A bride in red.

marți, 21 septembrie 2010
De mult voiam să scriu despre Anatomia lui Grey, un serial care m-a ţinut ceva vreme în faţa calculatorului şi de la care am învăţat anumiţi termeni, modul în care să reacţionezi în situaţiile de criză, substanţe, dar să nu omitem şi explicaţiile la proceduri.
Au fost şi momente cât se poate de idioate, gen :
- Burke o părăseşte pe Cristina şi câştigă premiul Avery în cardiologie, asta dupa ce-şi pierde total încrederea în instinctul lui de chirurg şi nu poate să-şi controleze bine mâna pentru a opera.
- Criza lui Derek de personalitate după ce intră în moarte clinică soţia domnului cu pistolul.
- Plecarea lui Addison (aia chiar a fost heartbreker, pentru ca Addie era personajul meu preferat. < / 3 )
- Idioţenia lui George de a se arunca în faţa unui autobuz pentru a salva o tipă, sfârşită cu moartea lui.
- Relaţia dintre Alex şi Lexie.
- Indiferenţa lui Izzie.
- Moartea căţelului şi întâlnirile lui Mer cu McVet.
- Ava.
- Triunghiurile amoroase total dubioase.
Însă trecând peste toate acestea şi alte câteva, care probabil n-au fost aşa importante de nu mi le aduc aminte pe moment, eu zic că merită să-l vedeţi, asta pentru următoarele ipostaze/idei/scene/etc. :
- Certificatul de căsătorie format dintr-un bileţel, pe care Mer şi Derek îl lipesc deasupra patului.
- Încercarea stagiarilor de a pune un diagnostic pacientei X (aka Izzie), bolnavă de cancer de piele, care se extinsese la creier.
- Îndepărtarea acelei tumori imense de catre McDreamy şi desenul pe care îl face atunci pe unul dintre pereţii camerei. (superb.)
- Replica "Pick me, choose me, love me." şi "I fell so empty.", care mi se par emblematice.
- Iritaţia lui Addie cu stejar otrăvitor.
- Cererea în căsătorie făcută în lift şi toate acele bileţele şi ecografii lipite.
- Momentul în care Cristina începe să plângă pentru că pierduse sarcina şi Burke stă cu ea în braţe (una dintre puţinele scene pline de sentiment în care Dr. Yang a fost personajul central.).
- Observaţiile strict obiective ale lui Dr. Bailey. (The Nazi)
- Cuplul Callie & Arizona (cultura gay îmi este indiferentă, nu sunt nici pro, dar nici anti, însă ele erau de-a dreptul grozave şi o să fie în continuare.).
- Gestul lui Avery din sala de operaţii, atunci când deconectează aparatul.
- Începutul serialului cu scena din casa lui Mer.
- Bătaia dintre Derek şi Mark. (bff.)
- Lexie şi încercările ei de a se apropia de Mer.
- Conversaţia foarte amuzantă din lift între Addie, Şeful Webber, Mark şi Derek, privind părul vopsit.
- Prima operaţie a lui George, şi într-un lift.
- Excursia băieţilor cu cortul.
- Lenjeria pierdută, gasită şi pusă la avizier.
- restu'.
Serialul revine pe 23 septembrie, în două zile şi promite multe surprize. Eu deja am văzut câteva video-uri de la premiera sezonului şapte şi vă pot spune că e de bine. Nu vă dau detalii, poate nu agreaţi înţelesul cuvântului "spoiler" şi acţiunea în sine. Poze şi secvenţe găsiţi pe tvfanatic.com.
P.S. Numărul maxim de episoade văzute intr-o zi a fost opt. Mai sunt şi alţi fanatici prin preajmă ?!


As simple as possible.

miercuri, 1 septembrie 2010

Zilele trecute am dat de o bentiţă pe care am tot purtat-o prin martie. Era frumuşică foc, în opinia mea şi nu-mi venea să rezist a nu o purta. Destul de simplă, în dungi şi cu o fundiţă mică, nu ieşea prea mult în evidenţă, numai că mie îmi plăcea.
Am şi avut o mică păţanie într-o zi în care o purtam. Pur şi simplu am luat pragul de la uşa liceului în picioare. Ghinion curat, căci sunt doua uşi, una având prag, cealaltă nu. Citind rândul anterior vă daţi seama câtă importanţă am acordat eu acestui detaliu şi cum nu am avut idee ce s-a întâmplat de fapt, până când nu a încercat cineva să mă ridice. Exagerez puţin, ideea de bază constă în faptul că eu tronam în genunchi râzând şi nedându-mi seama de ce am căzut. Fac haz de necaz destul de des şi credeţi-mă, atunci, nu aveam altă opţiune, pe scările liceului erau foarte mulţi cunoscuţi. Trebuia să râd şi eu, să arăt că incidentul nu m-a marcat. Dacă nu mă înşel, cineva a încercat să mă prindă în plină "plonjare", însă distanţa a fost prea mare, iar eu, inconştient, m-am încăpătânat să nu fiu salvată. Să mai precizez că imaginea a fost un adevărat deliciu pentru spectatori ? Aş spune că aţi realizat deja.
Îmi pare tare rău ca micul accesoriu n-a rezistat mai mult de o săptămână. Fratele meu s-a gândit să-i încerce flexibilitatea şi ea doar s-a "despărţit în două". Păcat.
Acum tind să cred că aşa i-a fost sortit. La un moment dat, chiar ultima oară când am avut-o pe cap, la o întrebare mai indiscretă cineva m-a pus, în glumă bineînţeles, să jur pe ea că spun adevărul. Momentul a fost destul de drăguţ la acel timp. Posibil să nu fi fost eu chiar atât de sinceră şi să-mi fi primit pedeaspsa în felul acesta.
Apropo, am revenit în blogosferă. În curând o să organizez un mic concurs, aşa că fiţi pe fază !



Vântul încă îşi mai plimbă mătasea.
Poţi crede că e toamnă ?

Lovely soul.

duminică, 1 august 2010
E duminică, e întâi august, e ora nouă şi ceva, dar ştiţi ce nu mai e ? Îngrijorarea. Kiba, pisoiul meu, dispăruse. Cel mai probabil ieşise din casă şi cineva il prinsese, căci tare prostuţ era. Stătea cuminte, se lăsa mângăiat de oricine şi răspundea la nume. Acum se plimbă speriat prin cameră şi zgârie uşa, vrea să găseasca o ieşire, iar apoi alta şi tot aşa. Îi e frică de încăperile închise. Îmi păruse rău de el, nu avea mai mult de un an şi ceva. Recunosc că mă ataşasem de felul lui egoist de a fi. Ţin minte că l-am luat prin aprilie, anul trecut. Ploua rău, iar eu n-aveam umbrelă sau vreun ban pentru taxi. Am mers dintr-un capăt în altul al oraşului, cu el în geacă, încercând să mă grăbesc. Colega care se oferise să mi-l dea stătea în partea de Nord-Vest a localitătii, în timp ce eu locuiam în Sud, aşa ca avusesem ceva distanţă de parcurs, aproximativ patruzeci şi cinci de minute pana acasă, într-un ritm alert. Iniţial, postul fusese creat pentru alt rol, voiam să vă rog pe cei dintre voi care sunt din oraşul meu să-mi oferiţi un motănel, dacă aveaţi. M-aş fi simţit tare singură fară un miorlăit lângă tălpi. Însă cum "dragul" meu a apărut acum zece minute, ideea de bază s-a modificat.
Încă ceva, ştiu că am lipsit o vreme, dar am de gând sa ma revin la modul meu obişnuit. O vară cât mai frumoasă, ce a mai rămas din ea ! Ne auzim curând.




Ego.

miercuri, 7 iulie 2010

Leapşa am "furat-o" de la Rareş. Mi-a plăcut prea mult.


Ce iţi place să faci atât de mult, încât ai plăti pentru asta ?
Să-mi arunc ochii spre ploaia de afară în timp ce cafeaua îşi ridică aburul spre tavan, iar El să-mi spună cat e de nostalgic peisajul.

Daca ai afla astazi ca mai ai de trait exact 5 ani, ce ai face incepand de maine ?
As lua la picior cat mai multe orase din lume, doar ca sa apara poze cu mine in ele.

Daca ai castiga un milion de euro neimpozabil, ai continua sa faci ce faci acum ?
Cred, insa primul lucru ar fi sa merg la mare si sa veghez rasaritul.

Peste 15 ani, ce ai vrea sa scrie pe prima pagina despre tine, in cel mai important ziar din tara? Care ar fi titlul articolului ?
"Redactorul principal Antena 3 detine acum gruparea media." Si o sa scrie asta in cinsprezece ani.

Ce vrei sa spuna prietenii tai despre tine la ceremonia ta funerara ?
Ca mi-am dedicat intreaga viata visurilor si-am murit implinindu-le.

Dar pe piatra ta funerara ce vrei sa scrie despre tine ?
"Nu mai esti, ori n-ai fost niciodata. Acum trupul ti-e scrump, iar amintirea veac de citit."

Cand erai mic ce le raspundeai celor mari la intrebarea: Tu ce vrei sa te faci cand vei fi mare ?
Aproximativ ce spun si acum, idealurile s-au mai conturat de atunci. Ziceam ca o sa fiu asemeni Escai.

Ce ai face daca ai sti absolut sigur, dincolo de orice dubiu, ca este imposibil sa esuezi ?
As prinde stelele in mana, doar ca sa mi le asez pret de cateva clipe-n par.

Ce ai vrea sa le spuna copiii tai nepotilor tai despre tine ?
Ca-am vrut din tot sufletul ca parintii lor sa aiba ochii albastri.

Daca ai putea acum sa te proiectezi in viitor, in ultima zi a vietii tale si sa iti iei un interviu, care sunt trei intrebari pe care ti le-ai adresa ?
- Daca ai mai avea o viata, ai mai trai-o pe aceasta ?
- Dupa ce lucruri efemere ai alergat ?
- Cat ti-a luat sa-ti dai seama ca iubesti ?

Ce sentimente vrei sa le transmiti celorlalti ?
Ca toti avem un trecut, prezent, viitor si ca trebuie sa nu ne lasam prinsi in niciun cerc al timpului.

Cum vrei sa transmiti ceea ce simti ?
Gesturi, priviri si cuvinte.

Cum te manifesti in prezenta LUI ?
Zambesc mult prea mult.

Ce stil de muzica preferi ?
Cred ca Poets of the fall caracterizeaza totul.

Cand ai vrea sa te casatoresti ?
Cand voi avea suficient curaj sa fac asta.

Cum te-ai nascut(putina imaginatie,te rog!) ?

Iunie se zarea dupa coltul timpului, mergand speriata. Miercuri alerga prin soarele aproape stins de fascinatie, iar doi se imbratisa cu sine insasi, unind un singur suflet, unul nou.

Cum iti doresti sa mori ?
In noapte, cu pulsul incet si-o mana care ma strange si-mi spune sa raman.

Pe cine iubesti ?
Pe ei.

Versurile preferate ?
Could you hold us up if I would drag us down?
Resurrect emotions from our past
N' if they had a king for fools would you wear the crown?
Build us up again and make us last

Scrii poezii ?
Doar proza.

Ne poti arata si noua talentul tau ?
Talent ?! Sa fie. Restul gasiti pe blog.
Si sangele-mi fugea prin vene, de parca-ar fi fost o randunica printre crengi. Iar negrul ochilor mi se impaienjenea, aratandu-mi ca-ntunericul mi-era o calauza buna, departe de acea lumina oarba ce-mi manca din suflet si amor.

Acum,o intrebare mai...personala,ca sa zic asa.Ai vrut vreodata sa te sinucizi?
Poate.

Cat fac 1+1 ?
Eu.


Soare !

luni, 28 iunie 2010
E vacanţă şi se pare că şi "draguţul" meu a cam intrat. O să încerc să scriu mai mult, chiar dacă vă povestesc întâmplări minore. Bucuraţi-vă de soare.

P.S. Gabi, n-am uitat de postarea promisă, aştept să vină august. :d



Capitolul I - Lunile scrise

luni, 21 iunie 2010

Capitolul I – Lunile scrise

Aţi făcut din dragoste o afecere ordinară - Don Juan

Numele meu era Leila. Trăiam ca fotograf, actriţă şi, uneori, damă de companie. Amanţii trecători mă alintau Irine, poate, pentru că acesta-mi era denumirea de scenă, sau să-i spunem, cea din cearceaf. Apropiaţii nu-mi cunoşteau ultima „meserie”, destul de degradantă din privinţa lor, căci nu trăiam din prostituţia de lux. Nu avem orice clienţi şi nici oricâţi. La două săptămâni însoţeam câte un domn la o petrecere privată a unor cluburi de elita, formate în principal din oameni politici, bărbaţi. Conduita spunea să purtăm o mască, să uităm totul până dimineaţă şi să nu ne sărutăm plătitorii, iar noi respectam aceste trei reguli. Voiai sau nu, trebuia să te supui legământului de-a păstra plăcerile, în cuvinte, doar pentru tine. Câteodată, aveai prilejul de-a cunoaşte secrete de stat, pe care, de fapt te prefăceai că nu le-ai auzit. Niciuna din noi nu spunea ce poveste ascundea în interiorul trupului, aparent de fecioară, sau de unde venea. Vorbeam rar, iar atunci disimulam un accent mai bizar. Toate aveam câte un iubit, soţ, copil sau animal de companie. Cunoşteai aceste detalii după modul în care zâmbeam fiecare. Eu tindeam să cred că eram singura norocoasă, nu trebuia să spun nimănui poveşti brodate cu dantelă, ori să concep serate cu prietenele la ceai, căci nu deţineam decât patruzeci şi două de scrisori, mâzgălite de un oarecare bărbat ce mă iubea printr-un colţ întunecat al străzii.
Locuiam într-un apartament micuţ, primit de la un fost client care mă apreciase peste masură, un bătrânel de şaptezeci de ani, care nici măcar nu-mi ceruse să prestez servicii sexuale, ci doar compania şi bunul gust. Stăteam singură şi unicele persoane care alegeau să mă viziteze erau modelele anorexice, pe care le fotografiam frecvent, pentru cine ştie ce revistă de modă. Le îndragisem repede, erau plăcute ca fire, puţin prea retrase, însă ele îndurau o lume, asemeni mie, mult mai brutală. Atâtea bliţuri, pagini din ziare, partide de amor cu designerii, pe mine m-ar fi închis în schizofrenie.
În ziua aceea, când ajunsesem acasă, nu era nimic în cutia de corespondenţă. De o săptămână nu mai primisem nicio scrisoare. Iubitul meu anonim, căci aşa-mi plăcea să-l numesc, obişnuia ca la fiecare două zile să-mi trimită câteva rânduri pe-o coală albastră, împăturită într-un plic de-un alb murdar, acesta la rândul lui, prins c-o pamblică bleu. Îmi plăcea albastrul, iar el intuise acest fapt. Uneori, chiar şi când urma să fie lună plină, alegea să-mi scrie. El spunea că, atunci, oamenii sunt mai singuri şi speriaţi.
Nu ştiam cine putea fi, însă nici nu-mi doream să aflu. Era simplu, dacă aflam, încetam să-l mai iubesc în modul acela copilăresc. Tot iubire se chema, chit că-i atribuiam un cuvânt în plus sau în minus. Aveam multe legături cu oamenii şi, deseori, bărbaţii alegeau să-mi facă avansuri într-un mod elegant şi cat mai misterios. Lucru care nu mă deranja câtuşi de puţin. Mă mândream cu zâmbetul provocator şi mâna ce împingea trupul din faţa mea, într-un mod intangibil, atunci când (nu) eram platită pentru exact opusul.
Bărbaţii din societate nu prea aveau fantezii, mare parte din ei, erau lipsiţi de o oarecare pasiune, ce ar fi trebuit să fie debordantă, privind rangul lor social. Deseori „Masca”, impresarul, încerca să ne ofere clienţi cât mai respectuoşi, care nu aveau pretenţia la o partidă de amor. Faţă de restul proxeneţilor, deşi el nu reprezenta orice dame, păstra o relaţie de amiciţie cu noi. Toate ne aflam acolo din propria dorinţă, el era doar legătura şi persoana ce ne conducea spre elită.
Între plătitori exista mereu o competiţie. Nicolas, domnul pe care îl însoţisem cel mai frecvent, mă alegea datorită modului în care-i purtam noroc la cărţi, spunea el. Mi-aduc aminte că-şi aşeza scaunul în faţa canapelei pe care eram rezemată, iar eu-i spuneam doar atât: „Mizaţi, în principal, pe cartea a treia.”. Şi el mereu făcea astfel, mâna aparţinându-i dânsului. Nu pierduse niciodată, asta până în acea seară, seara în care trebuia să mă aştepte acasă o scrisoare de la iubitul meu anonim, dar care, din păcate, nu sosise şi poate nici nu avea să mai ajungă în mâinile mele.
Nu înţelegeam unde greşisem mutând toate piesele pe tabla de şah, după voia mea. El reprezenta doar un pion ce-mi stătea la îndemână, puteam să-l jertfesc în orice moment, din simpla plăcere. Mă întrebam dacă aştepta, cumva, un răspuns din partea mea? Dacă da, atunci, greşise persoana pe care trebuia s-o admire.
Răbdarea-mi părea să se stingă uşor până la miezul nopţii. Acum era asemeni unui parfum ce înceta să mă mai învăluie, lăsând evidentă doar aroma pielii.
Mă răsuceam printre cearceafuri, deşi ceasul indica ora unsprezece şi şaispreceze minute, noaptea. Prevesteam o viitoare durere de cap, căci plopul de afară nu-mi dădea pace, ciocănea în geamul de la bucătărie cu mare ardoare, iar vântul nu înceta a-l provoca mai tare. Durerea din gât şi starea de nervozitate uşoară ma îndemnau să ard o ţigara din cele rămase. De îndată ce aprinsesem micul viciu, fumul ei şi săgetase rapid aerul, asemeni unei păsări măiestre ce-şi ascundea veşnicia sub aripi.
În spatele vălului gri, formele feţei mi se pierdeau superficial, văzându-se doar ochii de-un verde împăienjenit. Scrumiera, deja plină de atâta praf mort, se rezema, ca şi picând, de colţul mesei triunghiulare pe care o loveam în joacă. Gestul meu continuu, aproape făcea bietul obiect să cadă şi să împrăştie tot scrumul pe covorul vişiniu. Zâmbeam ridicând privirea de jos, evitând a-mi vedea chipul în oglinda din faţa patului. Câteva linii fine işi făcuseră apariţia în colţul zâmbetului pe care-l schiţam uneori, iar asta-mi aducea aminte că timpul nu era majordomul meu, poate doar trăsura în care călătoream mereu şi mereu, în aceleaşi vieţi. Oftasem migdalat, profitând de ocazie pentru a stinge ţigara pe jumatate. Din trufie alegeam să nu le fumez complet.
Afară, strada era ticsită cu bălţi mari şi rar vedeai câte un picior să le evite ori să calce, din neatenţie, prin ele. Era doar prea solitar anotimpul.
Cineva bătuse de două ori la uşa, fugind apoi pe scările denivelate ale blocului.
Tălpiile sale îmi păreau că se aud în continuare, desenând acel mers nesigur şi incoerent, ce avea să fie tipic pentru bărbatul respectiv, bănuiam eu. Ştiam, încă de la primul pas, cine trebuia să fie pe strazi, cine-mi ciocănise grăbit, de parcă soarta nu-i dăduse decât două încercari, iar tot ce-i rămăsese era dispariţia în ultimul moment.
Deschizând uşa, am văzut aşezată pe covoraşul din faţă o foaie de caiet dictando, arsă puţin pe margini şi parfumată cu aceeaşi aromă pe care o purtam şi eu la gât.
Cuvintele aruncate spuneau astfel:

„Scumpa mea,
Iartă-mă că aleg a-ţi scrie aşa tardiv şi că, probabil, îţi frâng somnul din noaptea aceasta tulburătoare.
Ţi-am pus pe-acestă coală, câteva indicii, spre-un „lucru” ce-ţi va aduce scintilaţia din ochi. Urmează-le cu nădejde. La trei blocuri depărtare de locul în care eşti acum, se afla o bancă lângă o masă de piatră. Pe masă ai să găseşti scrisoarea-n care mi-am tipărit iubirea, iar sub bancă, dovada afecţiunii mele incalculabile.
N.”


Scrisul era dezordonat, cel mai probabil, emoţiile puseseră stăpânire pe mâna lui în momentele în care o redactase. Am stat pe loc câteva clipe, timp în care să decid dacă urma sau nu să merg, iar apoi am luat-o la goană prin ploaie. Apartamentul meu era situat la etajul unu şi eu n-aveam mult de coborât.
Afară, ploaia părea să dorească a-şi face apariţia în decorul sobru de noiembrie. Norii se întâlniseră prin înaltul cerului şi discutau zgomotos, ţipând unul la altul. Fulgerul se răsucea şi el, începându-şi baletul şi coborând din piruete, în diferite locaţii ale cartierul, ca şi cum acea mica bucată de pământ era scena lui prăfuită.
Pe alei nu era nimeni, doar în spatele meu câţiva copii fugeau în scările blocului, adăpostindu-se de picături şi râzând de ţinuta mea golaşă.
Ştiu că mi-au trebuit doar câteva minute să ajung în faţa acelui bloc. Şi întradevăr, pe imensul bloc de piatră sculptat sub forma unui pătrat se afla o scrisoare, de data aceasta plicul fiind roz şi funda verde, iar sub bancă un coşulet împletit şi acoperit cu o pătură galbenă. Când am dat la o parte materialul moale, mâinile ude au aruncat câteva picături pe micul ghemotoc de blană ce se afla acolo. Două urechiuşe s-au mişcat şi corpul micuţului suflet s-a strâns şi mai tare, ferindu-se de răceala palmelor mele. Era un pisoi gri vărgat. L-aş fi lăsat acolo, neiubind animalele, dar mieunatul lui speriat mi-a făcut inima miere. Acum era al meu, fostul proprietar considerând că eu aveam să primesc dragostea lui în felul acesta. Probabil l-aş fi jignit dacă-l abandonam acolo.
Ploaia se înteţea văzând cu ochii şi simţind-o lovind pielea. Norii se avântau pe mătasea picurată cu stele, acoperind-o cu-un satin de-o culoare şi mai închisă, izbindu-se unii de alţii ca într-o bătălie pentru tron, cerul.
Am aşezat scrisoarea în coşuleţ şi pisoiul şi-a pus capul pe ea, de parcă acea hârtie i-ar fi dat senzaţia că o să fie în siguranţă. Probabil că îi şi dădea, doar era din partea fostului stăpân, domnul ce alesese să mi-l dăruiasca. Eram curiosă cum putea să-mi explice, în acele rânduri ce se aflau în plic, motivul cadoului său. Înţelegeam de ce alesese să schimbe nuanţa hârtiei şi a fundei, decizia lui reprezenta maturizarea sentimentelor. Rozul pal, împreunat cu verdele pătrunzător simbolizau speranţa pentru o iubire în tăcere. Aştepta un răspuns din partea mea, un gest, astfel încât să-i arăt că-l apreciez măcar puţin, deşi, cred eu, cunoştea prea bine firea mea. Atunci, îmi cerea imposibilul, să doresc necunoscutul, ori asta mi-era cu neputinţă. Necunoscutul nu putea decât să mă cuprindă în jocul lui, ca-ntr-un dans al Drăgaicelor, nelăsându-mi suficientă crezare ca să-i acord sentimente de afecţiune. Nu fusesem clădită într-o aşa manieră.
Motănelul a început să plângă, în felul său. Se părea că ploaia ajunsese şi la el, deşi stătea acoperit. M-am aplecat repede spre coş, să-l ridic pe pisoi, iar el şi-a scos chipul de sub aşternut, fixându-mă cu ochii de-un gri lăptos. Îmi aducea aminte de mama, fapt ce nu-mi făcea plăcere. Deasupra capului meu o bătrânică deschisese geamul adresându-mi-se pe-un ton matern:
- Mamă, nu mai sta în ploaie, Domnul n-o să-ţi mai dea copii.
Am râs în sinea mea şi-am luat-o la fugă cu noul meu prieten, ignorând spusele acelei doamne.
Când am intrat în apartament aerul cald m-a făcut să mă cutremur pentru câteva momente, dându-mi înţepături în tot corpul. Simţeam cum, din loc in loc, stropii deveneau bolduri, învăluindu-mă într-o stare de abandon. Pe masă stăteau aşezate câteva prăjituri cu lapte, m-am gândit că animăluţului au să i se pară bune. L-am luat în braţe şi el s-a strâns la pieptul meu. Tremura, de frica. Sărmanul suflet chinuit.
A refuzat să mănânce când i-am întins o bucăţică de prăjitură, fapt ciudat, căci crema te izbea cu aroma ei. Până şi eu n-aş fi reuşit să spun: „Nu”.
În coş, scrisoarea era pătată de apă, câteva bucăţi din ea se umflaseră ca şi cum erau făcute din blat proaspăt copt. Speram, totuşi că aveam să desluşesc cuvintele prin cerneala întinsă pe alocuri. Rândurile spuneau astfel:

„Draga mea Leila,
Nădăjduiesc din tot abisul meu că ai să mă scapi de povara pe care-o simt. Eşti mâhnită că nu ţi-am pus mai repede câteva fraze pe-o coală, iar asta mă usucă de durere, scumpa mea. Îţi cer iertare într-un mod solemn, întinzându-ţi un suflet în mâinile calde, nu doar al lui Amoré, căci aşa sper că-ai să-l strigi când vrei să-l mângâi, ci şi pe-al meu. Mă pun în faţa ta şi-mi plec ochii pentru verdele zdrenţuit din privire. Am ales a-ţi scrie aşa târziu, lăsându-te pustiită, fără mine şi dorinţa de a te iubi, pentru a vedea dacă-ai să-mi duci dorul. Dar, vezi tu, domniţa mea, într-un târziu am ajuns să-ţi simt eu lipsa. Te-am văzut zilele trecute, părăseai un restaurant. Mi-ai părut singură, de parcă nimeni nu s-ar fi înteresat de edenul sau matca focului din viaţa ta. Cum ţi-e soarta-n teatru?
Zvonurile spun că ai s-o joci pe Julieta în balet. De-aş fi ştiut c-ai crescut într-o astfel de şcoală, atât de subţire în fiinţă, poate te-aş fi înţeles de la început. Aş comite un păcat daca-aş zice că mi-ai părut o făptură blândă, însă undeva departe de acele măşti de argint ce le pictezi în faţa oamenilor, sălăşluieşte tânăra pe care-o iubesc. Ah, de-ar avea cuvântul dragoste şi-un verb. Ştii, iubiri sunt multe, dragoste-i doar una. Încearcă să numeri iubirile şi-ai să poţi, însă dragostea rămâne singură. Acum te las scumpa mea, mă duc să-i vorbesc lui Amor, să-i povestesc de tine, am să-l pregătesc pentru venirea în viaţa ta. Iubeşte-l, dar nu ca pe mine. Promit a-ţi aduce mai des cuvinte îmbibate cu amor.
N. ”


Amoré, în felul acesta dorise să-l numesc, stătea lângă picioarele mele, dormind pe cearceaf. Nu ştiam când ajunsese acolo, ori de unde alesese să se apropie aşa brusc de mine. Era posibil să fie doar obosit şi să tânjească după căldura corpului meu.
L-am cuprins în mâini, era doar un pui, dorind să-l aşez pe o pernă şi-a tresărit la răceala strânsorii mele.
Noaptea-şi întindea mantaua peste geamul meu, lăsând camera în beznă.
- Timpul să dormim, puiule.

Patul cu trei cearceafuri - Prolog

sâmbătă, 12 iunie 2010

Patul cu trei cearceafuri

Dragostea pe latineşte se spune “amor”, dar din ea se naşte moartea şi înaintea ei griji care rod, jale, capcane, vicleşuguri, remuşcări. – Don Juan

Prolog


Amoré se plimba agitat prin cameră, legănându-şi capul pe melodia ce izbea pereţii şi revenea în urechiuşele lui ascuţite. Oftam privindu-l, iar el ştia prea bine de ce. Întelegea că Matei nu avea să se mai întoarcă, căci papucii lui de casă nu se mişcaseră dintr-un colţ al holului de patru zile. Seara trecută, de dorul lui, Amoré dormise pe ei, lăsându-mă singură în patul ce-mi părea atât de pustiu în esenţă. Era propriul lui mod de a-mi spune că am greşit, mă punea să înfrunt singurătatea.
Lipsa lui Matei se simţea, deşi tare greu mi-ar fi fost să-i recunosc. Îl dezlegasem de mine şi aţa roşie, ce statuse prinsă de sufletele noastre, alesesem s-o vând în regatul moliilor. Speram, totuşi, că acele creaturi ce-mi ieşeau din suflet sub forma unor şerpi, să nu reprezinte conştientizarea nenorocirii, ci doar o zi în care depresia mă îmbrăţişa.
În bloc se auzeau paşi, poate chiar grăbiţi, urcând scările. Amoré încerca să asculte sunetul lor, ritmul îi era familiar.
Soneria scoase un clinchet fără vlagă, mâna ce o apăsa era trista. Am privit cum ochii micul meu pisoi clipesc nebuneşte, încercând să-mi spună: „S-a întors la tine.”.
Pătura mi-a căzut pe jos şi tot ce-am văzut, în acele câteva secunde în care alergam grabită spre uşa, a fost chipul meu palid şi părul proaspăt tuns. Îl sacrificasem, doar de dragul lui. Îl tăiasem cât mai scurt pentru a-mi arăta, mie, că dragostea lui nu-mi trebuia spiritual, ci doar moral. Astfel îi declaram: „Adio!”.
Degetele persoanei din spatele uşii au mai apăsat o dată butonul ce mă anunţa că cineva mă asteapta dincolo de micul meu apartament. Am deschis încuietoarea şi, subit, două braţe m-au tras spre ele, cuprinzându-mă.
- Ivan, am exclamat eu!


Death cab for cutie - I will follow you into the dark

Te-am prins, ai 17 !

miercuri, 9 iunie 2010

Waaaa ! De când n-am mai scris pe blog, a trecut aproape o săptămână şi mi-a fost dor de drăguţul meu. N-am chef să explic, de ce, cum, când, pentru cine/ce, prindeţi voi ideea mult mai uşor. Am zis să vă dau un post fresh, neîncărcat de metafore şi epitete mult prea graţioase pentru starea de oboseală pe care o am în corp. Nu prea ar suna bine.
Bine, am făcut 17 ani chiar acum o săptămână. Mă îndrept cu paşi mărunţi spre majorat, but i don't give a shit. O să fiu majoră în 11 luni şi 3 săptămâni, extraordinar dom'le.
Ziua mea a fost macabră, cu litere mari chiar. A trebuit să îndur pe toată lumea (toată lumea care ştia) adresându-mi cele mai (ne)sincere urări de (ne)fericire. Simţeam ca mi se face greaţă, la un moment dat chiar mi s-a facut. Mai mult de 7-8 persoane din cele 50, nu cred că mi-au spus ceva, întradevăr, simţit de ei, poate unii şi-au învăţat discursul de acasă, făcut de alţii.
Revenind. Am primit de la ai mei şi un tort imens de ciocolată. Sincer, mai mare mi-a fost mirarea când l-am văzut pe Vali (a se citi fratele meu de nouă ani) intrând în cameră cu el. Se cam chinuia, ce-i drept. Starea de rau işi alesese o zi greşita, aşa că n-am prea putut să mă bucur de cadoul delicios.
Singura mea salvare din ziua respectivă a fost Lina, scumpa mea Lina, care m-a suportat martiric, glumesc, plângându-mă de acele catasftrofe minore ce-mi stricaseră aniversarea.
Unele persoane ma îndură mai mult decat aş putea s-o fac eu pentru sine.



O melodie de stare de bine.




The bird and the worm.

joi, 3 iunie 2010


Do you remember ?




P.S. Mâine cred că o să vină un post despre ziua mea şi restul chestiilor de genul.

Smells like the roses in June.

marți, 1 iunie 2010

Nu sunt basmul tău, nu sunt nici măcar romanul de dragoste ce-ţi închide carte mulţumindu-te cu-un happy ending, spunându-ţi ce fericiţi au trăit protagoniştii încărcaţi de-o superficialitate boemă. Nu reprezint nici iubiţii care ies din pagini şi sunt creaţi din satin, satin fragil în contact cu realitatea. N-am să fiu în veci nici o piesă de teatru, căci viaţa nu se desfăşoară pe acte, dansând într-o sală prăfuită şi plimbându-te prin debarale cu haine mâncate de molii ce-şi fac cuibul prin colţurile cusăturilor. Scumpule, tot ce vezi la mine e un peisaj de vară, pătat pe alocuri cu nuanţe de agresivitate, auriul acela ce-mi pictează ploapele şi stratul negru ce stă deasupra genelor precum o creangă dreaptă şi inertă. Aşează-mi trandafiri lângă pat şi poate am să te chem la mine. Vino ori stai pe vârfuri !

Love me,
Because I sure as hell love you.


P.S. Doar o zi, and I'll be 17.

Oh no !

vineri, 28 mai 2010
I fuckin' hate this life ! De ce nu puteau Cristina şi Burke să rămână împreună ?!

Let's be skinny !

marți, 25 mai 2010
Yes, some people say to me : "You're too skinny.", but never a skinny person says that to me, only people who could lose a few pounds say that.



Există pe internet atâtea articole, atâtea poze şi atâtea alea alea, care te învată ca e bine să fii plinuţ, grasuţ, supraponderal, peste masură, whatever, spuneţi-i cum vreţi voi. Ba chiar mai mult, anumiţi creatori de modă s-au gândit să folosească, în prezentări, modele cu ceva kilograme în plus, susţinând că promovează frumuseţea adevărată, reală. Ştiu că la un moment dat Karl Lagerfeld, un renumit creator de modă, principalul designer de la Chanel în prezent, a declarat tăios că el nu susţine, în niciun chip, femeile - citez - "care stau în faţa televizorului şi mănâncă chipsuri, spunând că manechinele sunt prea slabe.".
Personal mi s-ar părea o completă idioţenie să deschid vreo revista şi să văd în faţa ochilor o domnişoara, care nu a avut grijă şi a mâncat extraordinar de mult, iar acum profită şi-şi afişează "şunculiţele" doar pentru că cineva a avut ideea sublimă de a considera că ea reprezintă tipologia unei femei perfecte. Ţin să spun foarte clar că nu promovez anorexia şi dorinţa unor fete de a pierde foarte mult în greutate, mai ales brusc. Atâta timp cât eşti mulţumită de corpul tau şi capabilă să te menţii într-o formă normală şi sănătoasă pentru tine, e perfect, daca nu, tinzi să cazi în cealaltă extremă, depinde de caz. Recunosc, multe tinere aleg să se înfometeze doar pentru a arata în genul acesta. Însă, cum majoritatea populaţiei preferă să dea vina pe exemplele din modă, nimeni nu pricepe că problema anorexiei apare din cauza unei educaţii deficitare. Din moment ce tu eşti permanent stresată de mama/tata/bunica/pisica/gândacul/iubitul pentru trupul tău plinuţ, vei continua să-ţi doreşti să ai unul asemeni lui Ali Michael. (mai sus poza cu ea.)
Nu-i dau prea mult acestui curent, ce încearcă să modifice radical industria modei. În curând vor apărea atâtea cazuri de bulimie, încât vor înceta să mai folosească manechine peste masură.


So high.

De mult s-au dus dragele lalele.

luni, 24 mai 2010
Am primit o leapşa de la Gabi şi-am decis, de ce nu, s-o onorez cu drag. Priviţi desktopul meu şi minunaţi-vă. ;;)


1 thing 2 do 3 words 4 you. i love u.

And I made myself so easy to love.

duminică, 23 mai 2010
Oh. Eu de când mă ştiu am o boală care se numeşte aşa : "groază de refuz de comunicare". Hell yes ! Nu mă întrebaţi de unde vine, cum s-a instalat, ce a provocat-o, sau alte detalii de acest gen. Dar dacă se spune : "De ce ţi-e frică nu scapi !". Atunci hai să aplicăm această sintagmă şi în viaţa mea. Nu am cerut cine-ştie-ce, vreau doar să ştiu când greşesc. Şi crede-mă, se întamplă de multe ori.

I could love this song just because you love it.


LE : Lina.: si unde vrea sa ajunga cu asta ?
Ask him.

Senzaţia de vineri.

vineri, 21 mai 2010
Oricât m-am chinuit să scap de un sentiment ciudat ce mi-a tot dat târcoale, n-am reuşit. Orice mi se părea că-l intensifică, până şi băncile goale. Şi desi pare bizar, nu pot să-l definesc, pentru că m-a vizitat întâia oară.
Tot ce-a trebuit să înfrunt azi a fost o plictisitoare oră de fizica, ce părea să nu se mai sfârşească, o mulţime de idioţi în oraş şi acum o durere în gât. Poate că toate astea se întâmplă din cauza faptului că n-am unghiile făcute, senzaţia de goliciune de pe ele mă macină şi-mi dă o stare de nelinişte. Lucru ce m-a facut să-mi alung amarul, vărsându-l într-o cutie de bomboane.
Sincer, cred că mă apuc de scris o proza, ceva, am starea necesară. Momentan cărţile de pe noptieră mă mai pot aştepta. N-o să-mi ducă dorul prea mult.

Melodia asta mă linişteşte.

You couldn't find the time to cry.

joi, 20 mai 2010
Îmi pare rău, dar în privinţa asta nu pot face nimic. E păcat, nu ?!

Nu e vis, e viaţă.

miercuri, 19 mai 2010
Mi-aduc aminte că prima oară când m-a întrebat o persoană, în modul acela serios, ce vreau să fiu când mă fac mare am zis doar atât : Vreau să fiu ca Esca ! şi-am zâmbit.
Dorinţa mea s-a conturat în timp, păstrând notele principale şi tot ce-am câştigat pe parcursul copilăriei, a fost mai mult şi mai mult entuziasm. Voiam să cresc odată, să ajung acolo, în locul acela, iar acum simt că nu mai e mult. 2 ani. S-au dus aproape 10 de când tot aştept, ce mai reprezintă aceştia rămaşi ? Poate muncă, cu siguranţă muncă.
Când răspund lumii ce m-am hotărât, primesc un "baftă" spus sincer şi-o încredere ce-mi înconjoară interiorul. O să fiu cine vreau ! Pot, căci voinţă am cel mai mult.
Momentan, am inceput prin a mă înregistra pe forumul facultăţii, apoi vor urma textele, criticile, progresele, pregătirile, emoţiile, admiterea şi intrare. Persoanele apropiate spun că sunt mult prea sigură c-o să-mi croiesc viaţa în felul acesta. Şi recunosc, varianta negativă nu există pentru mine. E tot ce-am vrut, parcă aş fi fost născută pentru asta. Câteodată am impresia că vocea mea capată un alt timbru când vorbesc despre planurile mele.
Mulţi ar zice că-s prea încrezătoare, dar uite ce-mi pasă mie.

O melodie în spirit.

Pagini, pagini şi iar pagini.

duminică, 16 mai 2010
Cărţi, cărţi şi iar cărţi. Câţi nu le iubim şi (nu) ne pierdem timpul citindu-le ?!
Azi am hotărât să vă vorbesc despre o carte, aparent banală, care într-un fel, sau altul, mi-a marcat adolescenţa. Este vorba despre Romanul adolescentului miop. Mulţi ar spune : "Da dom'le, dar nu-i o capodoperă." Total adevarat, nu-i, însa când ai doar 13 ani şi o citeşti, parcă Eliade s-a nascut să scrie acea carte, care într-un mod bizar, îti dă senzaţia că e doar pentru tine. Atunci, pot spune că, am fost de-a dreptul fascinată, acum parcă n-aş mai fi aşa tentată s-o citesc, în cazul în care n-aş fi parcurs-o şi doar subiectul mi-ar fi cunoscut.
In esenţă, romanul este o biografie a lui Eliade, el descriind drumul spre maturitate şi trecerea (ne)liniştită prin liceu. Nu-l recomand persoanelor pasionate de subiecte ce ţin mai mult de verbul "a face" decat de "a simţi". Acestea fiind spuse, povestea e simpluţă şi elegantă, dar brodată cu multe sentimente.

P.S. Vă las un link spre Ştrumfiţa cu eşarfă. Tare m-aş bucura să-l citiţi. Click aici.


Chocolate eyed girl

luni, 3 mai 2010

10 is the best.

Am primit o leapsa de la Gabi, pe care, culmea, tocmai acum am vazut-o. Asa ca poftiti cele 10 lucruri care-mi dau un pic de culoare in suflet.

10. Rujul rosu. Stiti voi filmul acela Ruj rosu pentru zile negre ? Aha, chiar ala. Exact acelasi efect il are si la mine. Eu sunt cerul si nimic nu poate sa ma opreasca.
9. Poeziile de N. Stanescu. Are ceva anume, nu-mi pot explica exact. N-a fost decat un "foc de paie", citand o persoana in masura sa-si dea cu parerea, dar mie-mi place rau !
8. Cafeaua. Lumea nu poate exista fara cafea, ganditi-va la oamenii care nu ar putea sa se trezeasca, sau la felul in care ar suna expresia : Hai la un 7up ! ; in loc de : Hai la o cafea ! A doua varianta e cu siguranta mai fancy. Plus ca aroma aceea e imposibil sa nu te fascineze.
7. Camasile. I'm obsessed.
6. Media. Nu pot sa traiesc fara radio, ziare si/sau televizor. E ca si cum nu sunt ancorata in realitate.
5. Lucrurile mici pe care dau o gramada de bani. Mereu ma binedispun si ele reprezinta majoritatea amintirilor dragute.
4. Dulciurile. La 45 de kilograme n-ai zice ca le iubesc asa mult.
3. Cartile. Putine ma fac sa le termin si multe sunt aruncate in raft dupa primele 50-100 de pagini pentru ca nu ma impresioneaza.
2. Muzica. Nu esti om daca nu asculti muzica. Pana si surzii dau play.
1. Ei.* Toti cei care-mi dau acea doza de incredere, dorinta de viata, spuneti-i cum vreti voi, sau numiti-o mai simplu : fericire.

*= ii implica pe toti apropiatii, prietenii, necunoscutii, cititii, vecinii, colegii, etc. care indeplinesc spusele de la punctul 1. Bineinteles + el.

Refresh.

Ma gandeam zilele trecute sa sterg cateva din postarile de pe blog. Mi se parea ca nu mai fac parte din mine, ca mi-am dezgolit prea mult din suflet si ca am lasat infantilitatea sa se joace cu mine. Si recunosc, inca mai cred cele enumerate putin mai sus. Insa, am decis ca nimic nu se sterge. Am fost ce-am fost, sunt ce trebuie sa fiu. Cresc incontinuu. Maine poate o sa-mi fie prea frica sa recitesc postul asta. Sa speram ca nu.

Flori de cireş.

joi, 29 aprilie 2010
Flori de cireş

Mă culcasem lângă glasul tău şi te iubeam. N. Stănescu

Stau şi te privesc în albastrul pur ce-mi îneacă simţurile. Burniţa se transformă într-o ploaie ce-ţi spală chipul pe care stă pictată o fericire surdă. Zâmbetul stângaci e felul tău de a-mi spune că nu vrei să-mi dai drumul la mâna şi că ar trebui să rămânem sprijiniţi de acelaşi cireş, înflorit ca atunci. Ştii, şi-acum te văd alergând spre mine în teneşii cu şireturi negre. Erai doar un copil, iar eu eram şi mai copilă.
Mi-aduc aminte că soarele stătea agaţat de cer de parcă l-ar fi prins cineva cu o pioneză transparentă. Cireşii înfloriseră, iar mai ne adora cu razele sale proaspete. Capul meu era rezemat pe umarul tău de fecior şi tu mă priveai cu acel chip părintesc, grijuliu, fardat cu un sentiment patern.
- Victor ce are ? Spusesem eu pe o voce blajină asemeni unei răsuflări.
N-ai ezitat să-mi zambeşti şi mi-ai mângâiat părul în felul în care nici mama nu reuşea.
- Eşti aşa copilă ! Ai râs timid preţ de câteva secunde, atât încât sa nu mă supere gestul. Cunoşteai prea bine inocenţa ce-mi alerga prin vene.
Te-am cuprins de mijloc şi gestul meu te-a surprins de parcă era prima oara când reacţionam în felul acela. Iar tu ai încercat să razbaţi mai departe de figura caldă ce-mi era caracteristică şi să ajungi în înteriorul sufletului meu, însa spiritul tău tânăr nu reuşea să-nţeleagă ce secrete naive ascundea lăuntrul meu.
- Victor, tu câte primăveri ai strâns până acum ? Am îndrăznit eu să te întrerup din visare, ridicând ochii spre tine şi părăsindu-ţi braţele tinere.
- Doar nouă, scumpa mea.
- Şi eu de ce am doar cinci veri ?
- Pentru că eşti mai mică decat mine. Ai spus tu pe un ton aproape spart, trist.
Cuvintele tale m-au făcut să-mi încreţesc fruntea în modul acela infantil si supăracios, dar tu mi-ai sărutat obrajii si culoarea rozelor s-a aşezat pe ei.
- Ai să mă iubeşti toate primăverile tale ? Ochii mi s-au înmuiat şi am intors capul departe de tine, nu voiam să mă vezi aşa slabă de înger.
- Sigur ca da. De când m-am născut, aşteptam venirea ta pe lumea.
- Daria o să-l iubeasca mereu pe Victor.
Ai căutat ceva în buzunarul camaşii în carouri şi de-acolo ai scos un medalion argintit pe care mi l-ai întins. Lănţişorul era puţin cam lunguţ, însa ce stătea prins de el conta cel mai mult.
- Desfă-l ! M-ai îndemnat tu înmânândundu-mi bijuteria.
Am încercat cu degetele firave să-l deschid, dar medalionul părea să mi se opună.
- Daria nu poate, e prea mică. Poţi să razi de ea, dacă vrei. Şi un oftat mi-a scăpat fără să bag de seamă.
- Vrei să te ajut ?
N-am avut timp decât să gândesc că „da”, căci mâinile tale le-au cuprins pe ale mele şi am deschis, împreună, micul obiect preţios. În interior, pe cei doi pereţi ai medalionul stăteau lipite pozele noastre. Nu ştiam nici când ţi-l dăduse bunica ta, căci al ei fusese, nici când avusesei timp să lipeşti fotografiile acolo. Toate după-amiezile le petreceai cu mine, doar câteodată plecai la bucătarie pentru nuci, lăsându-mă sa te aştept pe iarba din curtea casei. Însă, întotdeauna nu întarziai să apari exact când te doream lânga mine.
Acum privesc irişii tai albaştrii şi-mi dau seama că sunt mai frumoşi decat toate nuanţele de culoare pe care le încercasem în desenele mele.
Ploaia s-a oprit, soarele se avânta dincolo nori, iar Sophie cântă liniştită în leagăn, în timp ce pe noi ne mângâie petale de cireş,


Scrisorile cu funda.

marți, 27 aprilie 2010
Ieri am primit scrisoarea ta, micul meu iubit. Iarta-ma ca-ti spun iubit. Insa, poate te iubesc. Te intrebi de ce ? N-am sa stiu vreodata sa-ti spun. Te iubesc din scrisori, prin scrisori, pentru scrisori. Scrisori ce-mi poarta parfumul, scrisori legate cu fundite roze, rozul acela primavaratec, rozul declaratiilor tale.
Stii, iti tin toate amintirile intr-un cufar captusit cu o imitatie de catifea si nu incetez ca noaptea la ora trei sa-l deschid si sa-mi arunc privirea pe hartiile colorate cu scrisul tau de fizician. Si nu inteleg cum de nu mi te arati. Ai atata suflet, incat de cinci luni imi trimiti in fiecare miercuri cate un colet.
Miercurea cand ajung acasa, Amore sta si doarme pe acel pachet, mieunand cand usa scartie, de parca mi-ar spune : "Dragostea iar iti scrie, citeste-mi si mie."
Iar eu ii citesc. Pentru ca si el te iubeste si ti-a prins dragul.
Saptamana viitoare ce-ai sa-mi mai trimiti, povesti cu ceai si aburi de dor ?
Am sa le astept pe toate si poate intr-o zi te voi cauta la posta, uitandu-ma dupa tine.

Iertati haosul din idei si incoerenta caracteristica, insa am vrut s-o postez si aici. Astept opinii.

http://www.youtube.com/watch?v=0JVUaHJcZp4

3 Days.

Ma-ta e tot femeie.

luni, 19 aprilie 2010
Sa le dea cineva un premiu pentru cei mai idioti barbati posibili ! Cum dai sa citesti ceva pe un blog masculin, hop, ori nimeristi un post in care sunt pur si simplu imbecili si se mira cum sa jigneasca, in cuvinte cat mai "simpatice, o femeie. Ori, dupa ce tipul ti se pare interesant si urmaresti ce mai scrie, apare, dupa cateva zile/saptamani, unul in genul descris mai sus. Daca e sa ma intrebati pe mine, vine de la educatie. Adica, tu, te vezi pe tine specimen nevoluat si comentezi ?! Ha.
Frate, ori am eu o problema cu acest tip de "descrieri" ori toate femeile sunt cum zic ei acolo ! Si eu sigur nu am o problema. Recunoastem - de ce n-am face-o ? - exista si necizelate carora ar trebui sa li se ia dreptul numit "femeie". Insa e aceeasi discutie si in cealalta latura.
Nu sunt feminista, iar asta nu-i un atac la ce am citit in ultima vreme. Doar sustin cuvantul respect.

http://www.youtube.com/watch?v=6U6MccGvmWc

P.S. Ati observat ca nu toti barbatii arata bine cu barba ? :d

You have courage !

sâmbătă, 17 aprilie 2010

The Sunshine Award.

Nu aveam idee ca oamenii apreciaza intr-o anumita masura blogul meu, insa, acum am de ce sa fiu constienta. Ok. Sa va spun cum stau lucrurile. Domnisoara Edain - eu, asa o sa-mi schimb numele, cred - a primit un premiu de la Gabi - caruia ii multumesc frumos - pentru postarile si lunile petrecute prin blogosfera mohorata. Din cunoscuti si cititi, am decis sa-l ofer urmatorilor : Lina, Nico, Ashes, Laura, Gabi (desi eu de la el l-a primit), Cristi, Irina, Ion (care presimt ca o sa i se para o porcarie), Bloody Mary, Lady Morphine, Jhony, Copila si Domnisoara Babacilu. Maine ii anunt pentru premii, acum mi-e groaznic de somn. :">
10 'Lucruri' care-mi plac : Eu; El; Ele; Poeziile; Muzica; Toamna; Bucurestiul; Rujul rosu; Scrisul; weheartit.com.

Fluturel.

Dupa ce-mi promisesem ca n-o sa mai cumpar nimic handmade, pentru ca am fost pur si simplu ingrozita de ce porcarii am vazut, se pare ca a sosit momentul sa schimb "placa".
Zilele trecute, bantuiam eu, asa frumos, pe weheartit.com. Si cand, deodata ce vad ? Un fluturel superb. Dau heart la imagine, intru sa vad linkul, de acolo ma deplasez pe site-ul respectiv si ajung aici. A fost dragoste la prima vedere, nopti intregi am tot privit tavanul, intrebandu-ma : "ce sa fac ?".
Decizia a fost luata si in curand, acea superbitate va ajunge in manutele mele. :">
Cu ocazia asta vreau sa va arat micul spatiu al Domnisoarei Babacilu, un magazin cu povesti pentru fiinte gratioase cu spirit nobil si drag de lucruri frumoase. Sper s-o vizitati si daca pofteste iubirea voastra pentru frumos, sa achizitionati ceva. Ar fi pacat, pentru ca bijuteriile sunt unicate si lucrate foarte atent, cu bun gust.
Deasemenea, pe site mai sunt multi asemeni ei.

P.S. Acest post nu e o reclama, ci doar o recomandare. Have fun. :d
P.S.S. Imaginea este (c) Domnisoara Babacilu.