We are fated to pretend.

luni, 18 octombrie 2010
Trei ceasuri gri s-au năpustit zilele astea asupra mea, începând cu dimineţile plăcute pentru irişi, ori cu cele în care ploaia înainta rapid, lovind pământul, dar sfârşind şi cu vălul de negură şi anxietate îmbrăcat de interiorul meu. Am gustat ieri dintr-o cafea ce-a îndrăznit să-mi scape din mâinile reci, mâini pe sub care vene de culoare albăstrie plimbă lichidul numit "viaţă". Pentru ca mai apoi să-mi cuprind neputinţa între ploape, sfărmând-o încet, ca pe-o durere mută ce încearcă a ţipa.
Mi-e frig pentru că sunt pustie, pentru că toate emoţiile pe care le îmbrac sunt subţiri şi nu-mi servesc la nimic, doar eşarfe de matase-n plină toamnă.
Oh, simplă zi în care mă simt atât de prinsă în strânsoarea claviculelor, a coastelor, un pian al inimii care se strânge până-mi cântă câteva sonete înegrite de tristeţe.

P.S. Medalionul meu încă nu are o poză anume, poate aşa o să rămână, fără vreun chip.



Ea are aerul plin de îngeri. -
N. Stănescu

6 zumzete.:

{ freeseodesign } at: 19 octombrie 2010, 23:59 spunea...

Waaaau! Prea perfect capitolul! Ce frumos alegi cuvintele si melodia. Felicitari ;)

{ Íoana. } at: 20 octombrie 2010, 17:12 spunea...

Multumesc frumos, apreciez. :)

{ Amélie. } at: 24 octombrie 2010, 20:06 spunea...

sunt un pic tristă că ai descoperit şi tu efectul frunzelor arămii. e ca şi când fiinţele se contopesc cu frigul, se dezgoleşte interiorul de orice căldură...
şi medalionul...poţi desena o aripă pe el. să-şi găsească drumul.

{ Bogdan Popa } at: 28 octombrie 2010, 18:46 spunea...

Foarte frumos. Nu e reclama, dar mi-am propus ca de fiecare data de-acum incolo cand citesc ceva ce imi place, sa spun ca mi-a placut. Chiar daca seamana a cometariu asa de bagat in seama.

{ Aliuna } at: 29 octombrie 2010, 17:41 spunea...

ah Ioana imi era dor sa citesc ceva scris de tine, iar asta e perfect:|

Anonim at: 31 octombrie 2010, 14:53 spunea...

foarte interesanta..:)

Trimiteți un comentariu