Se afișează postările cu eticheta I. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta I. Afișați toate postările

Noiembrie plânge de dor.

miercuri, 24 noiembrie 2010

Garsoniera mea plină de atâta praf al dorului intră în curăţenie generală. În câteva zile o s-o găsiţi la fel de primitoare şi redecorată cum era odată, cu toate tablourile ei prinse de pereţii sufletului. Până atunci vă urez după-amieze plăcute cu ceai.




We are fated to pretend.

luni, 18 octombrie 2010
Trei ceasuri gri s-au năpustit zilele astea asupra mea, începând cu dimineţile plăcute pentru irişi, ori cu cele în care ploaia înainta rapid, lovind pământul, dar sfârşind şi cu vălul de negură şi anxietate îmbrăcat de interiorul meu. Am gustat ieri dintr-o cafea ce-a îndrăznit să-mi scape din mâinile reci, mâini pe sub care vene de culoare albăstrie plimbă lichidul numit "viaţă". Pentru ca mai apoi să-mi cuprind neputinţa între ploape, sfărmând-o încet, ca pe-o durere mută ce încearcă a ţipa.
Mi-e frig pentru că sunt pustie, pentru că toate emoţiile pe care le îmbrac sunt subţiri şi nu-mi servesc la nimic, doar eşarfe de matase-n plină toamnă.
Oh, simplă zi în care mă simt atât de prinsă în strânsoarea claviculelor, a coastelor, un pian al inimii care se strânge până-mi cântă câteva sonete înegrite de tristeţe.

P.S. Medalionul meu încă nu are o poză anume, poate aşa o să rămână, fără vreun chip.



Ea are aerul plin de îngeri. -
N. Stănescu

Thé au jasmin et destiny.

miercuri, 6 octombrie 2010
Am pierdut ceva vreme pe marginea unui scaun, privind peisajul amar şi mireasma umidităţii ce se învârtea pe afară. Gândurile m-au purtat pe holuri cu surâsuri şi-un chip copilăros cu gropiţă în bărbie mi-a arătat ochii săi sculptaţi în culoarea lemnului de castan, încă verde. Dar nimic din toată această şaradă a interiorului nu s-a comparat cu parcurgerea acelui drum, veşnic şi sacru, între indiferenţă şi o picătură de culoare în obraji.
Seara începe să se sprijine pe geamul meu care suspină după puţină căldură. Mie nu-mi rămâne decât să mă întorc la ceaiul de iasomie ce-şi înalţă zmeul desenat din aburi în susul camerei. Madame Bovary mă aşteaptă şi ea, printre pagini, să se lase iar descoperită.





Accentul lui e lovely. < 3

Missing you...

sâmbătă, 5 decembrie 2009

Ok. Se vede ca el nu-i aici. Asa ca ceva mai bun de atat nu-mi ramane de facut. Nu vreau sa ma apuc sa insir toate trairile, ar fi prea jenant si vulnerabil.

Daca eram o luna, as fi fost – Octombrie.


Daca eram o zi a saptamanii, as fi fost – Miercuri.


Daca eram o parte a zilei, as fi fost – Noaptea.


Daca eram un animal marin, as fi fost – Delfinul.


Daca eram o directie, as fi fost – In dreapta.


Daca eram o virtute, as fi fost – Inocenta.


Daca eram o personalitate istorica, as fi fost – Anastasia Romanov.


Daca eram o planeta, as fi fost – Mercur.


Daca eram un lichid, as fi fost – Vodka.


Daca eram o piatra, as fi fost – Agate.


Daca eram o pasare, as fi fost – Privighetoarea.


Daca eram o planta, as fi fost – Floarea soarelui.


Daca eram un tip de vreme, as fi fost – Vantul.


Daca eram un instrument muzical, as fi fost – Chitara electrica.


Daca eram o emotie, as fi fost – Nesiguranta.


Daca eram un sunet, as fi fost - Vajaitul vantului.


Daca eram un element, as fi fost – Argintul.


Daca eram un cantec, as fi fost – Poets of the fall - Miss Impossible.


Daca eram un film, as fi fost – [pas. nu prea vad filme.]


Daca eram un serial, as fi fost – Mesaje de dincolo.


Daca eram o carte, as fi fost – Patul lui Procust.


Daca eram un personaj din anime, as fi fost – Hinata.


Daca eram un personaj de fictiune, as fi fost - Victor Petrini.


Daca eram un fel de mancare, as fi fost – Prajitura cu nuci.


Daca eram un gust, as fi fost – Iute.


Daca eram o aroma, as fi fost – Mirosul diminetii.


Daca eram o culoare, as fi fost – Albastru marin.


Daca eram un material, as fi fost – Casmirul.


Daca eram un cuvant, as fi fost – Curiozitatea.


Daca eram o parte a corpului, as fi fost – Ochii.


Daca eram o expresie a fetei, as fi fost – Seninatatea.


Daca eram o materie de scoala, as fi fost – Romana.


Daca eram un personaj din desene animate, as fi fost – Drix.


Daca eram o forma, as fi fost – Hexagonul.


Daca eram un numar, as fi fost – 3.


Daca eram o masina, as fi fost – Skoda.


Daca eram o haina, as fi fost – Paltonul.


P.S. Pentru fericirea mea esti unitatea de masura.

Neah.

miercuri, 2 decembrie 2009
Fiindca tema la franceza m-a stresat atat de tare - m-am plictisit de scrisorele dragute si incredibil de ipocrite - am hotarat sa-mi revin putin facand o leapsa.
1. ce vârstă ţi-ai da dacă nu ai şti câţi ani ai ?
15
2. ce e mai rău, să eşuezi sau să nu încerci ?
Sa esuezi.
3. dacă viaţa e atât de scurtă, de ce facem atât de multe lucruri care nu ne plac şi nu facem atât de multe lucruri care ne plac ?
Pentru ca suntem prea ocupati cu lucrurile care nu ne plac, ca sa le putem vedea pe cele care intradevar ne fac mai fericiti.
4.când ţi se pare ca s-a vorbit şi s-a făcut tot ce era de vorbit şi de făcut, ţi se pare că ai vorbit mai mult decât ai facut ?
Da. Poate n-ar fi trebuit sa-mi dau cu parerea.
5. dacă moneda naţională ar fi “fericirea”, cît de bogat ai fi ?
Nu prea stiu. Dar as vrea doar cateva poze care sa-mi aduca aminte cat de fericita eram inainte ca moneda nationala sa fie "fericirea".
6. care este lucrul pe care ai vrea cel mai mult să îl vezi schimbat la oameni ?
God. Sa nu mai fie asa prosti.
7. faci ceea ce ai visat să faci, sau faci ceea ce faci doar pentru că împrejurările te-au adus aici ?
Momentan n-am ajuns la stadiul asta, mai am putin si o sa descopar.
8. dacă media de viaţă ar fi de doar 40 de ani, ţi-ai trăi viaţa diferit ?
Nu. Doar ar trece timpul altfel, iar apoi, nu as avea de unde sa stiu ca nu voi intrece media de viata.
9. eşti mai preocupat să faci lucrurile cum trebuie, sau lucrurile care trebuie ?
Sa fac cum trebuie :).
10. dacă ar trebui să oferi un singur sfat unui copil despre viaţă, care ar fi ăla ?
Nu lasa adultii sa-ti omoare personalitate.
11. ce-ai prefera să fii: un geniu stresat sau un prost fericit ?
Sincer, un geniu stresat. Prosti sunt marea majoritate, eu de ce sa nu fiu diferit ?! Fericirea mea ar reprezenta faptul ca oamenii prosti sunt fericiti pentru ceea ce le dau si nu starea mea sufleteasca de moment.
12. ce-ai alege între a pierde toate amintirile pe care le ai până acum sau a fi incapabil să îţi mai faci amintiri de acum înainte ?
As prefera sa pierd totul din momentul asta.
13. îţi mai aduci aminte de momentul ăla de acum 5 ani când erai extrem de nervos şi nefericit? mai are vreo importanţă acum ?
Nu prea. Atunci probabil eram suparata pentru cateva papusi.
14. care este cea mai frumoasă amintire de-a ta din copilarie? ce o face atat de specială ?
Eu si mama alergand in holul casei.
15. dacă ai câştiga 1 milion de dolari, ai renunţa la ce faci acum ?
Da. As renunta la scoala si as face strict ce imi trebuie pentru cariera mea.
16. când a fost ultima oară când te-ai aruncat cu capul înainte în ceva în care credeai din tot sufletul, deşi toţi te sfătuiau să nu încerci ?
Nu ma caracterizeaza.
17. când a fost ultima oară când ţi-ai auzit sunetul propriei respiraţii ?
Acum.
18. care e lucrul pe care l-ai dorit întotdeauna să îl faci şi încă nu l-ai facut? ce te opreşte ?
O sa am timp sa-l fac.
19. care e lucrul pe care îl faci mai bine decât toţi ceilalţi pe care îi cunoşti ?
Ascult si judec.

Sing my love.

sâmbătă, 28 noiembrie 2009

1. How do you feel today ?
Nickelback - How you remind me ( Intr-un fel.)
2. What will you get further in life ?
The Rasmus - Justify (Uuu, da.)
3. How do your friends see you ?
Poets of the fall - Roses (As vrea eu.)
4. Will you get married ?
The Red Jumpsuit Apparatus - Seventeen ain`t so sweet (Wtf =)) ?!)
5. What is your best friend's theme song ?
Pink Room Feat Antonia - Roses on fire (Exact. Are o inima ca un trandafir in flacari, adica salbatica, pe scurt nu are nevoie de mine.)
6. What is your life story ?
Desireless - Voyage Voyage ( Zau ?! )
7. What was high school like ?
The Red Jumpsuit Apparatus - Atrophy (Oare de ce imi suna cunoscut :-? )
8. What is the best thing at your friends ?
Atb - Hold you ( Tru.)
9. How can you get ahead in life ?
Three Days Grace - I hate everything about you (Calcand totul in picioare.)
10. What is this weekend preparing for you ?
Poets of the fall - Locking up the sun (Dar nu mai e soare.)
11. What song describes you ?
Iio - Is it love (Tu vorbesti serios ?)
12. How is your life going ?
Sugababes - Get sexy (Cu siguranta =)).)
13. To describe your grandparents ?
Kelly Clarkson - Since u have been gone (Ciudat.)
14. What song will they play at your funeral ?
Gun`s and roses - Don`t cry (Asta chiar as vrea s-o puna.)
15. How does the world see you ?
Secondhand Serenade - Why (Yeah. Sunt o ciudata.)
16. What are your friends truly think about you ?
Animal X - Sambure de drac (De ce stiam deja ?!)
17. Will you have a happy life ?
Smashing Pumpkins - Disarm ( Se pare ca nu. )
18. Are there people who loves you in secret ?
Muse - Falling away with you (Care suferi in secret dupa mine ? )
19. Where would you want to be now ?
Limp Bizkit - Behing blue eyes (Se fac albastrii in functie de vreme si la lumina soarelui.)
20. How do you feel about love ?
Secondhand Serenade - Fall for you (Suberba.)
21. What would you ask for if you had only one wish ?
Simple Plan - I miss you (Off.)
22. What do people feel when they're around you ?
Hawthorne Heights - Decembers (I`m nice.)
23. When^how you will die ?
The Rasmus - Lost and lonely (Stiam deja.)
24. Your boyfriend think about you ?
The Red Jumpsuit Apparatus - Your guardian angel (N-am reactie aici. Pot decat sa aprob.)
25. What should you do with your life ?
Loona - Colors (Maybe.)

Leapsa asta e facuta de mult, dar culmea, exact asa ma simt si acum :).

Niciodată nu e aşa cum crezi.

Stiu ca era o fraza, care imi dadea incredere in mine si in ceea ce reprezentam.
Eu niciodata nu m-as indoi de increderea ei, insa ea poate ar avea motive sa nu creada in mine.

Cause i need you here, in my heart.

luni, 23 noiembrie 2009
Nu intelegeti. Nimeni nu intelege. Nici ea nu mai intelege, nu. Love a mea nu mai e. A ramas doar o Andreea rece. Pana si Lina a plecat. Le-am avut pe toate, acum nu mai e nimeni, doar o fata straina din capitala prafuita.

17:00
Am descoperit niste posturi.
Pot sa le pun ?!
Probabil ca da. Nu-i incalc intimitatea.
Da, nu e niciun post cu referire exacta la mine. Sa zicem ca ma simt in acelea de jos. Defapt nu, mai bine nu ma credeti.


Postarea 1.
Postarea 2.
Postarea 3.
Postarea 4.

Emil Cioran si depresiile lui.

joi, 12 noiembrie 2009
De ceva vreme m-am apucat sa citesc ce-mi trebuie pentru admiterea la jurnalism si i-am cerut parerea si profului de romana. Recomandarea lui a fost sa fac in fiecare zi rezumatul unui text/fragment/roman/etc. Ok. Azi, din intamplare cautam ceva de citit si am zis sa incerc sa fac rezumatul unui fragment din scrierile lui E. Cioran. Am ales "Pe culmile desperarii" necrezand ca ma va afecta asa mult lectura. Nici nu stiu cum sa explic, pur si simplu a fost ciudat. Sentimentul pe care mi l-a transmis mi-a taiat orice zambet, orice speranta sau vis. Nu ma asteptam, am mai citit de Cioran, dar niciodata nu m-a influentat in felul asta, ori poate trec eu prin cunoscuta depresie de toamna si acum sunt mai vulnerabila decat de obicei. Toamna mereu mi s-a parut frumoasa, tocmai pentru ca e asa goala de viata si culoare, e pe moarte, e suferinda, e arta pura. Apoi, am incercat sa evit si sentimentul de vinovatie, care ma cuprinde, insa nimic nu pare sa-l clinteasca din loc, el inca ramane acolo punand stapanire pe mine.

Există două feluri de a simţi singurătatea: a te simţi singur în lume şi a simţi singurătatea lumii. Cînd te simţi singur, trăieşti o dramă pur individuală; sentimentul părăsirii este posibil chiar în cadrul unei splendori naturale. În acest caz, interesează numai neliniştile subiectivităţii tale. A te simţi aruncat şi suspendat în lume, incapabil de a te adapta ei, consumat în tine însuţi, distrus de propriile tale deficienţe sau exaltări, chinuit de insuficienţele tale, indiferent de aspectele exterioare ale lumii, care pot fi strălucitoare sau sumbre, tu rămînînd în aceeaşi dramă lăuntrică.
[...]
Dau în scris, pentru toată lumea care va veni după mine, că n-am în ce să cred pe acest pămînt şi că unica scăpare este uitarea absolută. Aş vrea să uit de tot, să mă uit complet, să nu mai ştiu nimic de mine şi de lumea aceasta. Adevăratele confesiuni nu se pot scrie decît cu lacrimi. Dar lacrimile mele ar îneca această lume, precum focul meu interior ar incendia-o.
Pe culmile disperarii - Emil Cioran.

Last day. Too cold to snow.

miercuri, 11 noiembrie 2009

De ceva vreme ma intreb oare ce as face daca maine ar fi ultima zi. Oare as plange, oare as rade ?
As fugi spre infinit, cautandu-mi fericirea, motivul existentei mele, scopul tuturor zambetelor primite si lacrimilor daruite. As plange printre randurile unei scrisori de culoare rosie, inghesuita cu teama intr-un plic alb.
Si as sta pe scarile casei amintindu-mi clipele ce m-au marcat, persoanele pe care le-am uitat, sufletele ce m-au schimbat, implorandu-le prin ganduri sa ma uite, insa sa-mi deschida scrisoarea timbrata cu fir de sange. N-as urla de durere, n-as implora mila sau speranta, ori o atingere rece. As fi eu. Eu cea melancolica, picurand stropi de viata pe un strat fin de zapada.

Leapsa.

luni, 9 noiembrie 2009
Leapşa am luat-o de pe blogul Linei. Si bineinteles, scopul vostru e s-o dati mai departe :).

A.
- Available : Probabil.
- Age : 16 ani, 5 luni si o sapt.
- Animal : Kiba. [miau.]
- Anime : Addicted.

B.
- Birthday/Birthplace : 2 Iunie 1993/Caracal
- Best friends : l. a. e. n.
- Best feeling in the world : Hai sa dansam.
- Best weather : Autumn.
- Been inlove : Ce intrebare indiscreta.
- Been on stage : Da.
- Believe in yourself : Mai mult decat narcisista.
- Believe in life on other planets : Cred.
- Believe in miracles : Aproximativ nu prea.
- Believe in magic : Asta da.
- Believe in God : Da :).
- Believe in Satan : Hmm.
- Believe in Santa : Hei, n-am 5 ani.
- Believe in ghost/spirits : Probabil.
- Believe in evolution : Uuu.

C.
- Car : Mai am 2 ani, defapt un an juma`.
- Candy : Ciupa.
- Color : Blue.
- Cried in school : Nu mai stiu.
- Chocolate/vanilla : Vanilla^^.
- Cake or pie : Cake.
- Countries to visit : Anglia^Austria^Germania^Rusia^Si cateva din Asia.

D.
- Day or night : Night.
- Dream vehicle : 4X4=16
- Danced : Logic.
- Danced in the rain : Neah.
- Danced in the midlle of the street : Asta da.

E.
- Eyes : Black.
- Everyone has : A hug for me.
- Ever failed a class : Doamne fereste.

F.
- First crush : De muuuult.
- First thoughts waking up : Azi e sambata ?!
- Food : Prajiturele.
- Fruit : Caise.

G.
- Greats fear : Been alone.
- Goals : F.J.S.C
- Gum : Orbit.
- Goog luck charms : Am mai zis ca ma iubesc.

H.
- Hair colour : Castaniu.
- Height : 1.69.
- Happy : Cred ca da.
- Holidays : Iunie.
- How do you want to die : Cat mai nedureros.
- Hate : Maybe :|.

I. (in guys)
- Eye colour : Blue.
- Hair colour : Blonde [obsessed.]
- Height : Maxim 1.80 !!!
- Clothing style : Cute.
- Ice cream : BettyIce.
- Instrument : Vioara.

J.
- Job : Peste 6 ani.

K.
- Kids : Nu sunt in planuri.
- Keep a journal : Da blogu` ce-i ?!

L.
- Longest car ride : 2 zile.
- Love : Posibil :">.
- Love at first sight : Nu.

M.
- Manga : Just yaoi.
- Milk flavour : Wtf /:).
- Movie : Havoc.
- Marriage : Mai e destul.

N.
- Number : 3.
- Nickname : Yumi.

O.
- One wish : Doar una ?! Nu-i corect.
- One phobia : Serpi.

P.
- Place you`d like to live : Anglia.
- Pepsi/Coke : Pepsi.

Q.
- Questionnaires : Multe.

R.
- Reason to cry : Momentan nu.
- Reality Tv : Antena 3 Rullz.
- Radio station : Bonta Kun [anime radio.]

S.
- Song : Poets of the fall - Ten black roses.
- Shoe size : 36.
- Slept outside : Printre copacei.
- Seen a dead body : :|.
- Smoked : Oui.
- Shower daily : Normal.
- Sing well : Profu` zice ca da.
- Stuffed animals : Mâţe.
- Single or group dates : Single.
- Strawberries or blueberries : Strawb.
- Scients need to invent : Perfectiunea.

T.
- Time for bed : 12.
- Touch your tongue to your nose : Hai mai :)).

U.
- Vegetable you hate : Varza.
- Vegetable you love : Ardei.

W.
- Weakness : Nu se spune.
- When you grow up : Băi. Am crescut deja.
- Which one of your friends acts the most like you : She.
- Whow makes you laugh you the most : Stef.
- Worst feeling : To be useless.
- Wanted to be a model : Nu-i de mine.
- Where do we go when we die : Catre infinit.
- Worst weather : Viscolul.
- Walk with a book on your had : Aha.

X.
- X-mas : Mai e putin.

Y.
- Year it is now : 2009.
- Yellow : Lamai.

Z.
- Zoo animal : Antilopa.
- Zodiac sign : Gemeni.

O mana calda.

duminică, 8 noiembrie 2009
Visez - Ce vreau;
Rad - Cand ai putea crede ca e ultimul moment in care trebuie sa fac asta;
Plang - Din nimicuri;
Creez - Cand simt nevoia sa fiu eu;
Vreau - Ce e imposibil si ireal;
Accept - Doar in momentele de slabiciune;
Iert - Usor;
Uit - Greu;
Urasc - Tot ce ma raneste;
Descopar - Fara prea mult efort;
Zambesc - Mereu;
Imortalizez - Orice clipa;
Sper - Oricand.