Smells like the roses in June.

Nu sunt basmul tău, nu sunt nici măcar romanul de dragoste ce-ţi închide carte mulţumindu-te cu-un happy ending, spunându-ţi ce fericiţi au trăit protagoniştii încărcaţi de-o superficialitate boemă. Nu reprezint nici iubiţii care ies din pagini şi sunt creaţi din satin, satin fragil în contact cu realitatea. N-am să fiu în veci nici o piesă de teatru, căci viaţa nu se desfăşoară pe acte, dansând într-o sală prăfuită şi plimbându-te prin debarale cu haine mâncate de molii ce-şi fac cuibul prin colţurile cusăturilor. Scumpule, tot ce vezi la mine e un peisaj de vară, pătat pe alocuri cu nuanţe de agresivitate, auriul acela ce-mi pictează ploapele şi stratul negru ce stă deasupra genelor precum o creangă dreaptă şi inertă. Aşează-mi trandafiri lângă pat şi poate am să te chem la mine. Vino ori stai pe vârfuri !

Love me,
Because I sure as hell love you.

P.S. Doar o zi, and I'll be 17.

Flori de cireş.

Flori de cireş

Mă culcasem lângă glasul tău şi te iubeam. – N. Stănescu

Stau şi te privesc în albastrul pur ce-mi îneacă simţurile. Burniţa se transformă într-o ploaie ce-ţi spală chipul pe care stă pictată o fericire surdă. Zâmbetul stângaci e felul tău de a-mi spune că nu vrei să-mi dai drumul la mâna şi că ar trebui să rămânem sprijiniţi de acelaşi cireş, înflorit ca atunci. Ştii, şi-acum te văd alergând spre mine în teneşii cu şireturi negre. Erai doar un copil, iar eu eram şi mai copilă.
Mi-aduc aminte că soarele stătea agaţat de cer de parcă l-ar fi prins cineva cu o pioneză transparentă. Cireşii înfloriseră, iar mai ne adora cu razele sale proaspete. Capul meu era rezemat pe umarul tău de fecior şi tu mă priveai cu acel chip părintesc, grijuliu, fardat cu un sentiment patern.
- Victor ce are ? Spusesem eu pe o voce blajină asemeni unei răsuflări.
N-ai ezitat să-mi zambeşti şi mi-ai mângâiat părul în felul în care nici mama nu reuşea.
- Eşti aşa copilă ! Ai râs timid preţ de câteva secunde, atât încât sa nu mă supere gestul. Cunoşteai prea bine inocenţa ce-mi alerga prin vene.
Te-am cuprins de mijloc şi gestul meu te-a surprins de parcă era prima oara când reacţionam în felul acela. Iar tu ai încercat să razbaţi mai departe de figura caldă ce-mi era caracteristică şi să ajungi în înteriorul sufletului meu, însa spiritul tău tânăr nu reuşea să-nţeleagă ce secrete naive ascundea lăuntrul meu.
- Victor, tu câte primăveri ai strâns până acum ? Am îndrăznit eu să te întrerup din visare, ridicând ochii spre tine şi părăsindu-ţi braţele tinere.
- Doar nouă, scumpa mea.
- Şi eu de ce am doar cinci veri ?
- Pentru că eşti mai mică decat mine. Ai spus tu pe un ton aproape spart, trist.
Cuvintele tale m-au făcut să-mi încreţesc fruntea în modul acela infantil si supăracios, dar tu mi-ai sărutat obrajii si culoarea rozelor s-a aşezat pe ei.
- Ai să mă iubeşti toate primăverile tale ? Ochii mi s-au înmuiat şi am intors capul departe de tine, nu voiam să mă vezi aşa slabă de înger.
- Sigur ca da. De când m-am născut, aşteptam venirea ta pe lumea.
- Daria o să-l iubeasca mereu pe Victor.
Ai căutat ceva în buzunarul camaşii în carouri şi de-acolo ai scos un medalion argintit pe care mi l-ai întins. Lănţişorul era puţin cam lunguţ, însa ce stătea prins de el conta cel mai mult.
- Desfă-l ! M-ai îndemnat tu înmânândundu-mi bijuteria.
Am încercat cu degetele firave să-l deschid, dar medalionul părea să mi se opună.
- Daria nu poate, e prea mică. Poţi să razi de ea, dacă vrei. Şi un oftat mi-a scăpat fără să bag de seamă.
- Vrei să te ajut ?
N-am avut timp decât să gândesc că „da”, căci mâinile tale le-au cuprins pe ale mele şi am deschis, împreună, micul obiect preţios. În interior, pe cei doi pereţi ai medalionul stăteau lipite pozele noastre. Nu ştiam nici când ţi-l dăduse bunica ta, căci al ei fusese, nici când avusesei timp să lipeşti fotografiile acolo. Toate după-amiezile le petreceai cu mine, doar câteodată plecai la bucătarie pentru nuci, lăsându-mă sa te aştept pe iarba din curtea casei. Însă, întotdeauna nu întarziai să apari exact când te doream lânga mine.
Acum privesc irişii tai albaştrii şi-mi dau seama că sunt mai frumoşi decat toate nuanţele de culoare pe care le încercasem în desenele mele.
Ploaia s-a oprit, soarele se avânta dincolo nori, iar Sophie cântă liniştită în leagăn, în timp ce pe noi ne mângâie petale de cireş,

http://www.youtube.com/watch?v=ATGF1wGq0-0

Scrisorile cu funda.

Ieri am primit scrisoarea ta, micul meu iubit. Iarta-ma ca-ti spun iubit. Insa, poate te iubesc. Te intrebi de ce ? N-am sa stiu vreodata sa-ti spun. Te iubesc din scrisori, prin scrisori, pentru scrisori. Scrisori ce-mi poarta parfumul, scrisori legate cu fundite roze, rozul acela primavaratec, rozul declaratiilor tale.
Stii, iti tin toate amintirile intr-un cufar captusit cu o imitatie de catifea si nu incetez ca noaptea la ora trei sa-l deschid si sa-mi arunc privirea pe hartiile colorate cu scrisul tau de fizician. Si nu inteleg cum de nu mi te arati. Ai atata suflet, incat de cinci luni imi trimiti in fiecare miercuri cate un colet.
Miercurea cand ajung acasa, Amore sta si doarme pe acel pachet, mieunand cand usa scartie, de parca mi-ar spune : "Dragostea iar iti scrie, citeste-mi si mie."
Iar eu ii citesc. Pentru ca si el te iubeste si ti-a prins dragul.
Saptamana viitoare ce-ai sa-mi mai trimiti, povesti cu ceai si aburi de dor ?
Am sa le astept pe toate si poate intr-o zi te voi cauta la posta, uitandu-ma dupa tine.

Iertati haosul din idei si incoerenta caracteristica, insa am vrut s-o postez si aici. Astept opinii.

http://www.youtube.com/watch?v=0JVUaHJcZp4

Timpul insemn eu.

Prima si ultima oara cand am vazut o stea cazand, iar acum imi doresc sa anulez dorinta. Se poate ? Pentru ca sunt dispusa, din tot sufletul, spiritul si toata credinta si increderea mea. Vreau sa dispara. Dar de ce ti-e frica nu poti sa fugi, caci e asemeni unei umbre. Se lipeste de fiinta ta, pana ajunge sa-ti devoreze increderea, increderea ca o poti ucide. Si-atunci, incepe ea sa te ucida pe tine.
Dar, vedeti, cat egoism pe noi oamenii. Ne punem dorinte cand lumini mor. Mor si se prabusesc, iar noi ne bucuram de disparitia lor. De parca am fi la un carnaval funebru, ori suntem.
Radem, zambim, plangem. Pana si taximetristii se uita la chipul nostru cu o anumita compasiune. Suntem de ceara, suntem fara vlaga. Suntem mai departe decat cerul.

Cautam liniste, dar am primit haos si l-am iubit.
Cautam speranta, dar am primit putere ce m-a adorat.
Cautam prieteni, dar am primit sufletul pereche.
Cautam iubire si mi s-a dat doar joc.
Acum, ce-am sa mai caut ? Spune-mi tu.
Eu, doar o copila plapanda cu parul de ciocolata si vointa ruginita.

http://www.youtube.com/watch?v=ShO6KKaEoZQ

Rămâi cu mine şi-o să fie bine.

Cioburile cad, aproape picurand, pe langa pervazul geamului. Afara tot ce-a mai ramas dintr-un Septembrie decadent e doar fulgerul si-un vant melancolic ce sfasie ultimele frunze, care acum sunt doar pete pe-un pamant spalat de-atata frica. Perdeaua se misca in ritmul tangoului ce inca merge pe discul vechi, iar tu stai langa fereastra, vreme in care aerul rece iti ia in zbor parul de nuanta castanelor. E atat de frig in camera si tot ce aud e acelasi tipat, aceeasi vaza lovind podeaua, precum si sangele din mana ta imprastiindu-se. Ma ridic, de pe marginea patului, sa te ajut si cazi in genunchi epuizat, rezemandu-te de bratele mele. Ramai cu mine si-o sa fie bine. Eu te-am ucis, eu te-aduc la viata.

http://www.youtube.com/watch?v=MlMuujtZ5dU&feature=PlayList&p=332B3BBF9EFD81D3&index=31

Carnaval nocturn.

E 1 : 25.
Ploapele-si pleaca greutatea si se astern tot mai usor, cazand odata cu paharele ce le dobor. Voce n-am, cantecul s-a sfarsit de mult iar discul asteapta sa-l intorc. Flecurile mi s-au tocit si asternutul alb nu mai acopera goliciunea interioara. Pe masuta, tot ce-a ramas e o foaie rupta si-o sticluta cu parfumul tau. Nu stiu ce scrie pe ea. Mi-e prea frica sa ma ridic de pe scaunul in care tronez de cateva ore. S-ar putea sa-ti calc pe sange si sa-mi murdaresc talpile de copila.
Te-am avertizat sa fugi cat mai poti. Dar nu, te-ai incapatanat spunand ca sub monstrul din mine se-ascunde un sfant. Poate nu te-ai inselat, caci inca mai respiri si trupul ti-a fost bandajat de mainile mele. Poate pentru mine traiesti.
Oare maine, poezia fara noi, nu se va simti parasita de dragoste ?

http://www.youtube.com/watch?v=zRVrQsdWDds

Fragmente din dialogul purtat de sufletul vechi cu cel nou.

Sufletul Vechi : Stii, cand am decis sa ma indepartez si sa te las pe tine in fata, nu mi-am dorit decat sa simti ceva.
Sufletul Nou : Ce inseamna "ceva" ?
S. V : O caldura in piept.
S. N : Pentru cine ?
S. V : Pentru el, cunosti prea bine. Asa ca spune-mi, ai simtit-o, in continuare, dupa ce am plecat ?
S. N : Am simtit-o mai puternic decat tine.
S. V : Stiu.
S. N : Si-atunci de ce mai intrebi ?
S. V : Pentru ca in spatele egoismului meu, te afli tu si pentru ca, poate, imi doream o dovada.
S. N : Dovada a ce ?
S. V : A faptului ca esti mai stabil decat am fost eu vreodata si ca inca ai nevoie de mine.
S. N : N-am nevoie de tine, esti doar un suflet vechi.
S. V : Eu sunt cel ce ti-a dat suflul vietii.
S. N : Dar eu sunt cel care o reprezint.

Cortina cazu si sufletele plecara de pe scaunelor lor impreunandu-si mainile. Cel vechi intra in trupul secat de pe scena, iar cel nou il urma pe intaiul si se aseza in capul pieptului bietei papusi cu viata.

http://www.youtube.com/watch?v=mcKq8JCFB-o

Ma lepad de mine.

Dragostea apare la semafor.

20 de secunde de asteptat indica semaforul. Ceva ma face sa privesc in directia opusa. Il simt, il vad, ocolesc, ma izbesc de oameni si aproape alerg spre el, iar timpul trece pana ajunge la secunda 9, moment in care eu ma asez la cativa pasi departare. Simt caldura ce-mi urca spre piept, e o stare placuta, care ma incalzeste incet. Nu-mi pasa ca intoarce doar o data capul si ca atunci ma priveste nedumerit. Il urmez in continuare inconstienta. Sare aproape un metru jumatate peste o balta, iar eu ocolesc neputincioasa mormanele de zapada si sper sa stea cat mai mult in fata mea. Degeaba. Isi da seama ca merg in spatele lui si piere din drumul meu. Nu ma cunoaste, sau poate ca da. Acelasi chip de fecior, acelasi mister ce umbla tinandu-l de mana.


http://www.youtube.com/watch?v=3_NME1Iu79U

Eşti pe tablă, aşa că lasă-te mutat.

Regina n-are nevoie decat de-un nebun care sa stea in fata ei, caci regele-i doar un nimeni deghizat. Sahul si povestea stau-n ea, doamna de pe tron ce conduce ostirile negre.

Our scars are falling in love.

http://www.youtube.com/watch?v=UMx8sylryXk&feature=related

Mai ştii când mi-ai spus că sunt rece ?

Cunoşti tu, oare, iubirea aia incompletă, mistuitoare, care nu face decât să rupă din tine ?

P.S. Eu o cunosc.
P.S2. I`m just like Blair in season 2.

http://www.youtube.com/watch?v=cDmRjE2EPV8&feature=PlayList&p=332B3BBF9EFD81D3&index=11

Scrisoare către egoistul din tine II.

Dragul meu,

Aseara n-ai mai fost sub fereastra mea. Iesisem sa-ti dau un bilet scris cu mina unui dermatograf negru pe marginea unui plic invechit, insa nu erai acolo. Am stiu ca nu vei fi, dar mana mea aruncand o bucata de hartie roasa de timp intr-o apa murdara, era ceva tipic unei artiste. Vroiam sa ma lepad de ea, de tine, de acel adio sec.
Cand am privit in jos cautandu-te, tot ce mi-am dorit a fost sa imbratisez pamantul, sa-i simt duritatea, insa ti-am vazut fanstasmele pasilor domoli prin baltile aproape secate, si-am spus ca moartea mea nu esti tu, cel ce imitai personajul perfect dintr-un roman psihologic.
Apoi am zambit iubitule, intradevar asta am facut. Mi-am adus aminte de cat de incet mergeai si de cazaturile tale pe scarile blocului, de cat de usor imi dadeai impresia ca gresisei plecand de acasa spre micul meu refugiu.
Mai stii cand mi-ai reprosat ca tu nu esti in nicio carte, iubitule ? Ca pe toti fumatorii ce-mi arsesera iubirea ii gaseai printre randurile acelea ?
Nu stiai ca tu erai in tot, pana si in ei. Te vedeam in verdele sters, in frica pastrunzatoare, in iubirea neconditionata, in acel albastru ce-l confundasem la inceput, in vocea unui copil, in stratul de naivitate de pe mainile mele, in lumina profunda ce-mi lovea ochii, ori chiar in motanul ce se ghemuia la talpile mele timp de cateva ore.

Scrisoare către egoistul din tine.

Dragul meu,

Aseara te-ai plimbat pe sub fereastra mea, traversand straduta umeda si aruncandu-ti privirea spre perdeaua alba de la geam. Nu m-ai vazut in spatele ei, caci n-am vrut eu sa ma las dezgolita de privirea ta rece.
Imi pareai confuz, ori doar mimai figura unui tanar indragostit prima oara. N-am stiut ce sa fac, timp de zece minute am strans bucata aceea de material in mana stanga si mi-am negat sentimentul. Imi placea sa te vad indurand frigul doar pentru o clipa de fericire efemera. Obrajii ti se inrosisera, iar respiratia iti parea sacadata, te chinuiai sa nu inhalezi aerul unui ianuarie intarziat. Tineai in mana o orhidee, insa ti-a tot cazut in timpul plimbarii tale vicioase, pana te-ai saturat s-o ridici de fiecare data tot mai murdara si zdrentuita. Ai lasat-o acolo, pe scarile blocului, in locul in care-ti lasai si inima cand nu ieseam sa-ti zambesc la pervaz.
Stii iubitule, albastrul ochilor ti s-a decolorat cu timpul, iar mainile ti-au devenit ridate, semn ca dragostea ce mi-o porti iti mananca, incetul cu incetul, din frumusetea de fecior.

Ne vedem curand. Iubeste-ma cat mai poti.

20 de ani uitati.

Totul a inceput cu un steag rosu, cu o voce care a strigat : "Jos comunismul.".
Nu-ti uita originile.
Cinstiti sa fie cei care nu s-au aratat pentru aplauze si au stat in spatele cortinei dupa ce spectacolul s-a terminat. Preamariti cei care au cazut de pe scena incercand sa schimbe un regizor comunist.
Si ca sa ne inveselim putin, sa spunem : "Multumesc." ; celor care au vorbit in numele nostru, care s-au gandit la viitorul altora si nu la al lor. Ne plecam in fata voastra.
Caci istoria nu ne explica existenta lor, ne-o arata in timp.

Haotic.

O privesti speriat si-ti spui : „E prea diferita. E prea haotica. Nu-i in stare de sentimente nobile.” ; in timp ce ea alearga in holul casei, dansand cu o tigara in mana. Stii prea bine ca a ramas aceeasi copila de cand ai cunoscut-o. Insa acum n-o mai pui pe un piedestal admirandu-i instabilitatea emotionala, nici macar asta nu te mai atrage. Tot ce vrei e sa stea locului si sa-ti spuna acele 8 litere. Insa ea nu poate, dar o simte, sufletul ei e prea salbatic ca sa ti-o recunoasca. Mult prea dedicata ei, mult prea iubita de sine, mult prea hipnotizata de visele ei de gheata. Ai impresia ca nu te intelege, ca nu-i a ta asa cum ai vrea-o.
- Opreste-te, ii spui.
Nu ezita sa-ti zambeasca cum numai ea stie s-o faca, in felul acela jucaus, dar inocent.
- Ce-i ?! Atat te intreaba, iar apoi se intoarce la viciul ei incontrolabil.
- Poti sa ma asculti macar o data ?
- Sigur. Aceeasi privire care-ti taie respiratia si toate cuvintele iti dispar din cap.

Don't be afraid
But keep it all inside, all inside.

Femeia monstru si barbatul divin.

Am gasit un articol pe Garbo si l-am adaptat putin :). Voi pune cateva parti din el, cele sugestive, bineinteles.

Femeia te-a facut sa pierzi Paradisul, tu urmas a lui Adam, dar te consoleaza cu Pamantul, care uneori poate fi mai bun.
Cand pe femeia-monstru o doare ceva si intotdeauna o dor multe sau toate, cauza durerii este eternul, neschimbatul, arhaicul si prozaicul, cel dintotdeauna tu.
Deci, poti concluziona ca, femeia este cel mai frumos si neobisnuit monstru pentru ca te face sa te simti tu, nemernicul si usuraticul, barbatul divin.

Last day. Too cold to snow.

De ceva vreme ma intreb oare ce as face daca maine ar fi ultima zi. Oare as plange, oare as rade ?
As fugi spre infinit, cautandu-mi fericirea, motivul existentei mele, scopul tuturor zambetelor primite si lacrimilor daruite. As plange printre randurile unei scrisori de culoare rosie, inghesuita cu teama intr-un plic alb.
Si as sta pe scarile casei amintindu-mi clipele ce m-au marcat, persoanele pe care le-am uitat, sufletele ce m-au schimbat, implorandu-le prin ganduri sa ma uite, insa sa-mi deschida scrisoarea timbrata cu fir de sange. N-as urla de durere, n-as implora mila sau speranta, ori o atingere rece. As fi eu. Eu cea melancolica, picurand stropi de viata pe un strat fin de zapada.