Dragul meu,
Aseara n-ai mai fost sub fereastra mea. Iesisem sa-ti dau un bilet scris cu mina unui dermatograf negru pe marginea unui plic invechit, insa nu erai acolo. Am stiu ca nu vei fi, dar mana mea aruncand o bucata de hartie roasa de timp intr-o apa murdara, era ceva tipic unei artiste. Vroiam sa ma lepad de ea, de tine, de acel adio sec.
Cand am privit in jos cautandu-te, tot ce mi-am dorit a fost sa imbratisez pamantul, sa-i simt duritatea, insa ti-am vazut fanstasmele pasilor domoli prin baltile aproape secate, si-am spus ca moartea mea nu esti tu, cel ce imitai personajul perfect dintr-un roman psihologic.
Apoi am zambit iubitule, intradevar asta am facut. Mi-am adus aminte de cat de incet mergeai si de cazaturile tale pe scarile blocului, de cat de usor imi dadeai impresia ca gresisei plecand de acasa spre micul meu refugiu.
Mai stii cand mi-ai reprosat ca tu nu esti in nicio carte, iubitule ? Ca pe toti fumatorii ce-mi arsesera iubirea ii gaseai printre randurile acelea ?
Nu stiai ca tu erai in tot, pana si in ei. Te vedeam in verdele sters, in frica pastrunzatoare, in iubirea neconditionata, in acel albastru ce-l confundasem la inceput, in vocea unui copil, in stratul de naivitate de pe mainile mele, in lumina profunda ce-mi lovea ochii, ori chiar in motanul ce se ghemuia la talpile mele timp de cateva ore.
0 zumzete.:
Trimiteți un comentariu