Si uite.

N-am mai scris de cateva zile, desi promisesem un post maricel in care sa povestesc intamplarile de sambata. Adevarul e ca am incercat sa rezum totul, sau ce inseamna acel tot care s-a petrecut, insa cuvintele parca ma ocoleau si nu exprimau ce vroiam eu sa va trasmit. Apoi, cand in sfarsit m-am decis sa fiu mai curajoasa si sa las totul sa se petreaca de la sine, parca o parte s-a rupt in mine, pentru ca stiu ca acest articol pe care o sa-l pun, acum, o sa-l trimita pe cel intitulat "Scrisoare catre egoistul din tine." la arhiva. Nici eu n-am habar de ce mi-e greu sa las acea proza in spate. Dar revenind la ce ne intereseaza.
Sambata a inceput normal, nu chiar asa normal cum incepe sambata fiecaruia dintre voi, dar pentru mine a fost ok acea deschidere de zi. Am mancat, i-am facut "instructajul" lui valentin - fratele meu - caci avea sa ramana singur acasa si trebuia sa-i spun lista aceea lunga care incepe cu "ai grija ce faci !", continua cu "sa nu te joci la priza." si se termina cu "te-am pupat. incearca sa nu comiti vreo prostie.", incluzand si gesticularile infantile, tonul putin mai ridicat la 'grijile' importante si pupicul pe frunte, asta pe post de sora buna :).
A inchis usa dupa mine si eu m-am incaltat grabita, tragand pur si simplu, nebuneste, de fermoarul de la cizme, de parca eram in cea mai groaznica intarziere. Defapt asa a si fost.
Mi-a trebuit ceva atentie sa nu ma impiedic pe scari, ultimul lucru de care aveam nevoie era o cazatura, insa am ajuns cu bine la poarta. Trecea un vecin cand eu incercam sa ma inchid la haina, sa deschid poarta, sa desfac rucsacul, caci telefonul suna, sa mai si raspund si sa ridic un picior la spate - cum fac de obicei cand sunt intr-o pozitie dubioasa, mi se pare ca asta imi da inocenta de care am nevoie in acel moment.
Am raspuns aproape uitand sa respir, sincer, erau prea multe de facut.
Nu stiu cum a sunat vocea mea, sper ca la fel de bine ca de obicei, insa am ras ca un copil, a fost surasul acela zgomotos, poate de emotie sau doar incercarea de a-l face pe V. sa se simta ok. El stie daca am reusit. O sa-l intreb curand de vocea mea. Apoi, m-am intalnit cu domnişoara C. si-am mers in oras sa ne intalnim cu V. L-am vazut de la o posta, insa am continuat sa merg incet. Sunt o lady, nu ma grabesc. Cand ne-am intalnit totul ok, ne-a deschis usa la cafenea, am intrat, am comandat si ne-am pus pe vorbit si "barfit". A fost altfel, cel putin, fata de cum ma asteptam.
A fost mult mai bine decat imaginea pe care o aveam eu in cap. A zambit, a glumit, a facut si cateva gesturi din mana, a rontait cu noi chipsuri si ne-a adus aminte de adolescenta ce aproape am uitat s-o avem. M-am simtit ca o sora mai mica si poate si asta am fost, mai lipsea sa se puna in fata cainelui acela care maraia nervos din tufis si tabloul era conturat.
Nu cred ca as putea sa spun mai multe.

See you soon.

P.S. Defapt mai pun un post. Vreau sa vorbesc despre anumite chestii, desi in cateva randuri.