Carnaval nocturn.

E 1 : 25.
Ploapele-si pleaca greutatea si se astern tot mai usor, cazand odata cu paharele ce le dobor. Voce n-am, cantecul s-a sfarsit de mult iar discul asteapta sa-l intorc. Flecurile mi s-au tocit si asternutul alb nu mai acopera goliciunea interioara. Pe masuta, tot ce-a ramas e o foaie rupta si-o sticluta cu parfumul tau. Nu stiu ce scrie pe ea. Mi-e prea frica sa ma ridic de pe scaunul in care tronez de cateva ore. S-ar putea sa-ti calc pe sange si sa-mi murdaresc talpile de copila.
Te-am avertizat sa fugi cat mai poti. Dar nu, te-ai incapatanat spunand ca sub monstrul din mine se-ascunde un sfant. Poate nu te-ai inselat, caci inca mai respiri si trupul ti-a fost bandajat de mainile mele. Poate pentru mine traiesti.
Oare maine, poezia fara noi, nu se va simti parasita de dragoste ?

http://www.youtube.com/watch?v=zRVrQsdWDds