Carte căptuşită cu inimă (Concurs)

joi, 16 iunie 2011
"Oricum m-ar plăsmui mâinile,
La mijloc, inima mi-e roşie şi sinceră."- Xu Xuan Huong
(citat din "Pictoriţa din Shanghai", de J. C. Epstein)

Discutam acum multă vreme, cu micuţa mea nemţoaică, despre posibilitatea de a crea un astfel de concurs, iar atunci am concluzionat că probabil nu vor exista prea mulţi doritori. Dar ştiţi dragilor, nu poţi juca şah cu sublima curiozitate, căci te alegi imediat cu mat. Eh, astfel am făcut eu, m-am riscat, drept urmare pentru care am decis să vă ofer o carte, care îmi este destul de dragă.
Ea se numeşte Pictoriţa din Shanghai. A fost publicată la editura Humanitas Fiction, în categoria Raftul Denisei. Din păcate, nu este nouă, fiindcă am citit-o şi eu, însă doar mâinile mele i-au parcurs paginile pe care stau rezemate naivitatea, talentul şi nonconformismul. O mică descriere puteţi vedea aici şi astfel veţi decide singuri dacă merită sau nu să-i acordaţi atenţie.
Pentru a căpăta romanul trebuie să-mi lăsaţi un comentariu la acest post, spunându-mi ce aţi vrea să vedeţi mai des pe blogul meu, ce aşteptări aveţi, cum aş putea să vă mulţumesc mai bine. Nu este necesar să-mi precizaţi toate acele trei lucruri pe care le-am enumerat eu, cum că aş vrea să le cunosc. Puteţi alege doar o singură idee pe care s-o dezvoltaţi, ori de ce nu, să vorbiţi clar şi la obiect. Concursul se desfăşoară în perioada 16 iunie-26 iunie. El este promovat şi pe Konkurs.ro - portal de concursuri şi promoţii.
Acestea fiind spuse, să trecem şi la regulile, trebuiesc câteva, altfel riscăm situaţii neclare şi deranjate. Pentru posibile nelămuriri îmi puteţi lăsa un mesaj sau trimite un mail.

Regulament:
1) Câştigătorul va fi desemnat pe 27 iunie, prin Randomizer, fiecare participant primind un număr de ordine, în funcţie de înscriere.
2) Cartea va fi expediată prin Poşta Română, imediat ce am să primesc datele câştigătorului. Costurile le voi suporta eu.
3) Dacă persoana câştigătoare nu-şi ia angajamentul de a-mi anunţa datele sale, în termen de trei zile, mă voi întoarce la punctul 1) al regulamentului şi voi lăsa Randomizer să aleagă un alt participant.
4) Dacă respectivul câştigător locuieşte în oraşul meu, Caracal, voi livra cartea personal, locul de întalnire şi ora fiind stabilite de comun acord.

P.S. M-aş bucura tare să daţi sfoară în ţară. (corect ar fi fost "şfară-n ţară", doar că limba română are drumurile încâlcite)

Zâmbitoare, precum de mult,
Íoana.

Ellie Goulding-Black & gold.


7 zumzete.:

{ Alina P. } at: 16 iunie 2011 la 19:32 spunea...

Ioana, ce dragut ca m-ai numit ca inainte "micuta mea nemtoaica" <3

Uite ca particip si eu. M-ai facut curioasa cu descrierea aia :)

Pe blogul tau mi-ar placea sa vad parerile tale despre carti, filme, locuri dragi. Orice, dar sa fie parerile tale. [ador cum iti sustii parerile] -> cat m-am repetat :">

Hugs. >:D< [si la cati mai multi participanti]

{ Alexandra. } at: 20 iunie 2011 la 00:13 spunea...

Buna! Particip si eu, pare foarte interesanta cartea!

La fel ca si Geo, as vrea sa vad ce iti place, ce citesti, ce filme vezi, sa ne recomanzi si noua.
Imi place cum scrii, si cu siguranta o sa mai revin pe blog.
Pupici

{ Viorel } at: 21 iunie 2011 la 14:31 spunea...

Bună!
Fain blogul, la fel si concursul:)

Cred că ar fi drăguţ să vedem pe blog şi comentarii despre alte civilizaţii şi altfel de culturi :D
spre exemplu, pe mine mă interesează cultura japoneză, coreeană

Succes în tot!

{ Ada Angharad } at: 24 iunie 2011 la 10:52 spunea...

Neata!

Particip si eu! Ce ai spuine sa scri si despre muzica, tot asa cu suflet?

{ Ghinda Tatiana } at: 24 iunie 2011 la 20:19 spunea...

Buna,imi place ideea concursului la care la capitolul premiu este o carte buna (nu conteaza vechimea cartii).Imi doresc tot asa cartii bune la concursuri,dar si recenzii:) sper sa am noroc

angyciobanu at: 25 iunie 2011 la 23:44 spunea...

Buna Ioana,
Mie mi-ar placea sa scrii si despre florile tale preferate.

Enache Tamara at: 26 iunie 2011 la 12:17 spunea...

Buna!

In primul rand lasa-ma sa te felicit pentru blogul super frumos si interesant pe care il ai.
Nu multe persoana fac ceea ce faci tu din aceasta cauza trebuie sa fi laudata: FELICITARI!
Ce mi-ar mai placea sa vad pe blogul tau? Cam greu de raspuns deoarece ne uimesti cu fiecare postare pe care o faci. Totusi mi-ar placea din tot sufletul sa vorbesti despre cartile care ti-au placut tie cel mai mult, ce te-a impresinat, ce parte din poveste ti-a placut, ce personaj, etc. Vreau acest lucru deoarece imi place foarte mult cum iti exprimi parerea.

Mult noroc in continuare.

Trimiteți un comentariu