Thé au jasmin et destiny.

Am pierdut ceva vreme pe marginea unui scaun, privind peisajul amar şi mireasma umidităţii ce se învârtea pe afară. Gândurile m-au purtat pe holuri cu surâsuri şi-un chip copilăros cu gropiţă în bărbie mi-a arătat ochii săi sculptaţi în culoarea lemnului de castan, încă verde. Dar nimic din toată această şaradă a interiorului nu s-a comparat cu parcurgerea acelui drum, veşnic şi sacru, între indiferenţă şi o picătură de culoare în obraji.
Seara începe să se sprijine pe geamul meu care suspină după puţină căldură. Mie nu-mi rămâne decât să mă întorc la ceaiul de iasomie ce-şi înalţă zmeul desenat din aburi în susul camerei. Madame Bovary mă aşteaptă şi ea, printre pagini, să se lase iar descoperită.

Accentul lui e lovely. < 3