Foyer.

luni, 27 septembrie 2010

Tare dor o să-mi fie de chiria asigurată pe blogspot şi tare dor de micuţa mea garsonieră, în care mă obişnuisem să trăiesc, aşa cu toate aromele mele de ceai oriental şi draperiile albe, brodate manual. În curând mă mut dragilor, în două-trei săptămâni o să-mi duc toată agoniseala de mătăsuri într-un apartament pe com. Nici un an nu am de când beau din ceşti albastre pe veranda acestui cămin, dar am decis, plec de aici într-un cartier mai mare, în care pot să am sârmă unde să-mi întind gândurile pudrate cu balsam. Nu fiţi trişti, căci n-am să pierd nicio cutie cu porţelanuri, iar noi o să ne vizităm în continuare, păşind într-un decor la fel de boem. Nu va dispărea nimeni din agenda legată cu dantelă, toţi veţi sta acolo, în aceleaşi locuri pe care le frecventaţi chiar acum, pe aceleaşi canapele înflorate, doar că în alte camere, în altă casă.
Am decis prin vară să-mi schimb căminul, nu pentru că acesta nu-mi mai plăcea de fel. Doar că-mi sunt necesare mai multe încăperi, în care să-mi primesc viitorii amici de serate, un balcon mai spaţios, pe care să-mi citesc revista literară în tihnă şi-o cămăruţă în care să-mi ţin bolurile cu tei măcinat. Acestea fiind spuse, promit să mai agăţ din când în când câte o fotografie pe-un panou. Aveţi grijă de voi !
Cu drag,
.



I have something for you.


Vă promiteam de ceva timp câteva concursuri, iată acum a venit timpul pentru unul. Restul vor urma după ce îmi cumpăr o nouă căsuţă (domeniu), dar despre asta în următorul post.
Premiul constă într-un voucher pentru o consultaţie stomatologică şi sfaturi preventive personalizate, la o clinică privată din Bucureşti. Ştiu, aici este problema şi anume locaţia. În principal e vorba despre unul din acele cupoane de la promoţia "Campanie pentru zambetul tau", desfăşurată de cei de pe siteul feminis.ro. Cum eu n-am ocazia să ajung în capitală prea curând şi cum ar fi păcat să nu fie folosit, m-am gandit să-l ofer unuia dintre cititorii mei. Ce trebuie să faceţi ? Nimic prea greu, doar să-mi arătaţi prin ce mod vreţi voi că meritaţi acest premiu şi că aveţi nevoie de el. Postaţi-mi pe peretele Facebook-ului, îl găsiţi pe categoria din dreapta, câteva cuvinte sau mai multe care să mă determine pe mine să vă ofer voucherul. Am zis să fie ceva uşor şi simplu, aşa că spor la convins ! Aveţi timp până vineri, pe 1 octombrie. Ne auzim curând şi multă baftă !



Later Edit : Nimeni nu s-a chinuit măcar un pic să-mi ceară voucherul, nu am primit nicio rugă cât de simplă, aşa că el rămâne în posesia mea, gata să fie nefolosit. Data viitoare poate nici eu nu voi mai încerca concursuri. Consider că nu era greu şi că nu vă strica să-l aveţi.

P.S : Mulţumesc pentru cele 10 000 de vizite.

A bride in red.

marți, 21 septembrie 2010
De mult voiam să scriu despre Anatomia lui Grey, un serial care m-a ţinut ceva vreme în faţa calculatorului şi de la care am învăţat anumiţi termeni, modul în care să reacţionezi în situaţiile de criză, substanţe, dar să nu omitem şi explicaţiile la proceduri.
Au fost şi momente cât se poate de idioate, gen :
- Burke o părăseşte pe Cristina şi câştigă premiul Avery în cardiologie, asta dupa ce-şi pierde total încrederea în instinctul lui de chirurg şi nu poate să-şi controleze bine mâna pentru a opera.
- Criza lui Derek de personalitate după ce intră în moarte clinică soţia domnului cu pistolul.
- Plecarea lui Addison (aia chiar a fost heartbreker, pentru ca Addie era personajul meu preferat. < / 3 )
- Idioţenia lui George de a se arunca în faţa unui autobuz pentru a salva o tipă, sfârşită cu moartea lui.
- Relaţia dintre Alex şi Lexie.
- Indiferenţa lui Izzie.
- Moartea căţelului şi întâlnirile lui Mer cu McVet.
- Ava.
- Triunghiurile amoroase total dubioase.
Însă trecând peste toate acestea şi alte câteva, care probabil n-au fost aşa importante de nu mi le aduc aminte pe moment, eu zic că merită să-l vedeţi, asta pentru următoarele ipostaze/idei/scene/etc. :
- Certificatul de căsătorie format dintr-un bileţel, pe care Mer şi Derek îl lipesc deasupra patului.
- Încercarea stagiarilor de a pune un diagnostic pacientei X (aka Izzie), bolnavă de cancer de piele, care se extinsese la creier.
- Îndepărtarea acelei tumori imense de catre McDreamy şi desenul pe care îl face atunci pe unul dintre pereţii camerei. (superb.)
- Replica "Pick me, choose me, love me." şi "I fell so empty.", care mi se par emblematice.
- Iritaţia lui Addie cu stejar otrăvitor.
- Cererea în căsătorie făcută în lift şi toate acele bileţele şi ecografii lipite.
- Momentul în care Cristina începe să plângă pentru că pierduse sarcina şi Burke stă cu ea în braţe (una dintre puţinele scene pline de sentiment în care Dr. Yang a fost personajul central.).
- Observaţiile strict obiective ale lui Dr. Bailey. (The Nazi)
- Cuplul Callie & Arizona (cultura gay îmi este indiferentă, nu sunt nici pro, dar nici anti, însă ele erau de-a dreptul grozave şi o să fie în continuare.).
- Gestul lui Avery din sala de operaţii, atunci când deconectează aparatul.
- Începutul serialului cu scena din casa lui Mer.
- Bătaia dintre Derek şi Mark. (bff.)
- Lexie şi încercările ei de a se apropia de Mer.
- Conversaţia foarte amuzantă din lift între Addie, Şeful Webber, Mark şi Derek, privind părul vopsit.
- Prima operaţie a lui George, şi într-un lift.
- Excursia băieţilor cu cortul.
- Lenjeria pierdută, gasită şi pusă la avizier.
- restu'.
Serialul revine pe 23 septembrie, în două zile şi promite multe surprize. Eu deja am văzut câteva video-uri de la premiera sezonului şapte şi vă pot spune că e de bine. Nu vă dau detalii, poate nu agreaţi înţelesul cuvântului "spoiler" şi acţiunea în sine. Poze şi secvenţe găsiţi pe tvfanatic.com.
P.S. Numărul maxim de episoade văzute intr-o zi a fost opt. Mai sunt şi alţi fanatici prin preajmă ?!


As simple as possible.

miercuri, 1 septembrie 2010

Zilele trecute am dat de o bentiţă pe care am tot purtat-o prin martie. Era frumuşică foc, în opinia mea şi nu-mi venea să rezist a nu o purta. Destul de simplă, în dungi şi cu o fundiţă mică, nu ieşea prea mult în evidenţă, numai că mie îmi plăcea.
Am şi avut o mică păţanie într-o zi în care o purtam. Pur şi simplu am luat pragul de la uşa liceului în picioare. Ghinion curat, căci sunt doua uşi, una având prag, cealaltă nu. Citind rândul anterior vă daţi seama câtă importanţă am acordat eu acestui detaliu şi cum nu am avut idee ce s-a întâmplat de fapt, până când nu a încercat cineva să mă ridice. Exagerez puţin, ideea de bază constă în faptul că eu tronam în genunchi râzând şi nedându-mi seama de ce am căzut. Fac haz de necaz destul de des şi credeţi-mă, atunci, nu aveam altă opţiune, pe scările liceului erau foarte mulţi cunoscuţi. Trebuia să râd şi eu, să arăt că incidentul nu m-a marcat. Dacă nu mă înşel, cineva a încercat să mă prindă în plină "plonjare", însă distanţa a fost prea mare, iar eu, inconştient, m-am încăpătânat să nu fiu salvată. Să mai precizez că imaginea a fost un adevărat deliciu pentru spectatori ? Aş spune că aţi realizat deja.
Îmi pare tare rău ca micul accesoriu n-a rezistat mai mult de o săptămână. Fratele meu s-a gândit să-i încerce flexibilitatea şi ea doar s-a "despărţit în două". Păcat.
Acum tind să cred că aşa i-a fost sortit. La un moment dat, chiar ultima oară când am avut-o pe cap, la o întrebare mai indiscretă cineva m-a pus, în glumă bineînţeles, să jur pe ea că spun adevărul. Momentul a fost destul de drăguţ la acel timp. Posibil să nu fi fost eu chiar atât de sinceră şi să-mi fi primit pedeaspsa în felul acesta.
Apropo, am revenit în blogosferă. În curând o să organizez un mic concurs, aşa că fiţi pe fază !



Vântul încă îşi mai plimbă mătasea.
Poţi crede că e toamnă ?