Praf pe oglindă - Prima parte.

duminică, 6 februarie 2011
Praf pe oglindă

Moscova - 27. iulie.1973

Era ora 23:30 şi trenul îşi croia drum prin ceaţa sticloasă, lăsând în urma lui doar o umbră pământie, un semn că trecuse prin acel loc, că marcase un moment din existenţa adormită a călătorilor.
Mergeam spre Moscova, fără ca măcar să-mi ofer vreun motiv pentru această călătorie. Voiam să fiu parte din oraş, datorită unui vis, care nu-mi dădea pace de câteva seri, un peron şi-un chip fără prea multe trăsături sovietice. În sinea mea ştiam că n-am să descopăr ceea ce nădăjduiam, că mă lăsam purtată de-o speranţă adolescentină, poate chiar efemeră. Dar nu puteam să explic îndemnul care-mi pornea din interior. De parcă tot centrul me gravita în jurul unui singur lucru, pasul aşezat pe-o stradă moscovită.
Plecasem cu-un bagaj mic, câteva rochiţe vaporoase pentru o lună pe nume iulie, o pereche de săndăluţe de-un crem murdar şi două pălării, pe-a treia o purtam în acel moment. Îmi plăcea să-mi leg pălăriile cu câte-o pamblică, aveam impresia că-n felul acesta le ataşam ceva din mine, din firea mea. Nu urma să petrec mai mult de trei zile, rătăcind doar cu propria umbră pe alei necunoscute, aşa că nu-mi erau de trebuinţă alte lucruri.
În compartiment mă aşezasem lângă o doamnă care călătorea împreună cu fiul ei. Vika, astfel mi se prezentase. Părea o fire reţinută, căci era tunsă în stilul Ginei Lollobrigida, cu fruntea acoperită de breton şi colţurile părului drepte, semn că nu-i plăcea ca oamenii să-i observe prea mult trăsăturile chipului. N-am avut o discuţie prea animată cu ea, ci mai de grabă ştearsă, însoţită de întrebări şi apoi răspunsuri, fără vreo implicare personală. Mai târziu mi-a părut rău că nu i-am cerut mai multe detalii ori că n-am îndrăznit s-o întreb de regiunea în care locuia. Putea fi singurul meu refugiu într-un astfel de oraş.
Când trenul mai avea câteva minute până la destinaţie, Vika m-a îndemnat s-o ajut c-o plasă. Mâinile ii erau preocupate cu îngrijirea micuţei fiinţe care tot alerga prin vagon, un băieţel de-un blond ieşit din comun. Era atât de energic, încât aerul pur şi simplu trosnea în jurul lui lăsându-l să se mişte după propria dorinţă. Doar prinvidu-l părea fericire adăpostită într-un trup şi închisă între oase, însă tare mă temeam că mama lui în acel moment numai asta nu-l considera.
I-am cărat sacoşa din rapiţă, în care se vedea o insignă ce stătea agăţată de o centura militărească, probabil soţul dânsei lucra în armată, căci nu arăta a fi vreun fals.
Pe culoar grupurile de oameni se împingeau entuziasmaţi, Moscova era aproape. Am încercat să trag de geamantan şi el s-a desfăcut subit, lăsându-mă nepuntincioasă în mijlocul acelor persoane pentru care expunerea lucrurilor mele dragi reprezenta un motiv de amuzament. Doamna Vika s-a aplecat grijulie şi m-a ajutat să împachetez cele căzute. Zâmbea înţelegător şi matern, deşi intre noi nu era o diferenţă mai mare de cinci ani, presupuneam eu. Voiam să-i mulţumesc pentru ajutor când ajungeam în gara, dar de cum am coborât din tren, am şi pierdut-o din privire în întunericul ce înghiţea clădirile. Sperasem să mai am parte de prezenţa ei câteva zeci de minute, pentru că deşi nu-mi era apropiată, reprezenta singura persoană cunoscută ce mă putea ghida spre bodega unde aveam să-mi dorm nopţile.
Vreme de zece minute am încercat să târăsc geamantanul pe acel peron, până am renunţat din cauza denivelărilor şi-a efortului. Trebuia să mă folosesc de ambele mâini, fapt care mă împiedica să pot vedea ce se află în faţa ochilor.
În spatele meu un domn c-o bonetă mă privea insistent. Nu-i puteam distinge figura din cauza obscurităţii, dar îndrazneam să cred ca nu era atras de rochia mea fluturândă. Când am ieşit din gară s-a oprit în dreptul meu şi mi s-a adresat :
- Domniţă, iertaţi-mă că sunt impertinent, dar e seară şi dumnevoastră purtaţi pălărie, ce motiv aveţi ?
Am crezut că aveam să-mi înalţ irişii. în care fusese măcinată scoarţă de copac, spre el, dar înalţimea lui nu era aşa impunătoare precum vocea. Stătea dinaintea mea îmbrăcat în uniformă de militar, exact aşa cum il ştiusem. Obrajii ii păstrau aceeaşi tentă de roşu-rozaliu şi-mi părea mai real decar îl nutrisem eu în vis.
- Dumnevoastră, ştiţi, pentru dumnevoastră sunt aici.

Sfărşitul primei părţi.



4 zumzete.:

{ radiowhisper.com } at: 18 februarie 2011, 21:13 spunea...

Buna Seara!
Eu sunt Vlad, unul dintre membri Radio Whisper - un radio antimanele dedicat bloggerilor şi nu numai.
Am găsit întâmplător blogul tău, am citit câteva articole şi nu am vrut să ies înainte să te felicit – mi-a plăcut mult ce am găsit aici. Am fost atras de subiectele interesante si de originalitatea articolelor. Felicitari ! Noi promovăm la radio diferite articole ale bloggerilor, iar azi am promovat un articol de-al tău; am specificat sursa articolului şi am deschis şi un subiect pe baza acestuia. Dacă doresti, poţi să ne recomanzi orice articol, iar noi îl vom promova.
Ne-ar face plăcere să ştim că ai dori să ne susţii în acest proiect de radio şi să accepţi o eventuală colaborare.
M-am gândit aşadar să vin cu o propunere:
Pe Radio Whisper se difuzează toate genurile de muzică, exceptând manele şi piese necenzurate. Avem şi câteva emisiuni, ştiri etc. Ne-am propus să realizăm un proiect mare, iar pentru asta avem nevoie de susţinerea şi ajutorul tău şi al celorlalţi colegi bloggeri. Dorim să creăm o echipă cât mai complexă de oameni cu un talent aparte şi m-am gândit că poate ai vrea sa ni te alături şi să colaborăm (binenţeles, pe unul dintre domeniile care îţi place). Dorim de asemenea să îţi acordăm un scurt interviu. Pentru noi sunt importante ideile şi modul de a gândi al bloggerilor şi al ascultatorilor noştri.
Îti multumesc pentru timpul acordat, iar acum îti propun sa adaugi linkul sau bannerul nostru pe blogul tău şi să ne dai add la id-ul asculta.whisper sau un e-mail, tot la asculta.whisper@yahoo.com, pentru a discuta mai multe.

www.radiowhisper.com
Multumesc,
Cu stimă Vlad!

{ ₪ Geąniną } at: 28 februarie 2011, 17:20 spunea...

imi place, astept si partea a 2a :d

{ Jimmy } at: 31 martie 2011, 20:04 spunea...

am dat peste blogul tău accidental,sau nu accidental oricum,banal sau special,cert e ca sunt aici și nu-mi pot lua ochii de pe postările tale:)

{ Difficult Angel } at: 26 aprilie 2011, 20:20 spunea...

Ce frumos scri :X

Trimiteți un comentariu