Lanuri blestemate

Să-ţi trăieşti soarta. Asta este un lucru relativ uşor de trăit. Dar dacă-r fi să ne trăim opera, ce ne-am face?! - N. Stănescu

Domnişoara cu ciocolată măcinată-n irişi s-a întors în blogosferă. Adevărul este că mi-a trebuit ceva vreme să-mi adun curajul şi să-l fac buchete-bucheţele. A fost de parcă cineva îmi împrăştiase penele pe care le purtam, chiar pe-un camp, iar eu rămăsesem pustie, fără vreo haină pentru emoţii. Fapt pentru care am fost nevoită să le adun, pe rând, din acele imense lanuri blestemate. Blestemate, căci mă tot răneau în legănarea lor, în nonşalanţa cu care-mi stăteau în cale, în răutatea înverşunată pe care o afişau atunci când încercam să-mi recuperez penele din argint. Oh, dragilor, pentru asta îmi trebuia o fărâmă în plus de răbdare, fărâmă pe care însă n-o deţineam şi de unde s-o fur, cine să mi-o împrumute? Aşa că mi-am cusut în fiecare lună acel firicel sublim, cu andrele împrumutate şi-astfel am învăţat să mă croiesc, să-mi săvârşesc singură existenţa. De ce să aştept după un dar al destinului? Daca acesta nu mai avea să vină?

Acestea fiind spuse, nu am de gând să-i pictez iarăşi chipul dragului meu blog, fiindcă-mi pare c-a rămas prins şi legat de clipa în care l-am abandonat, fără vreo remuşcare a sufletului. Recunosc, l-am lăsat să troneze singur, să-i mănânce timpul din frumuseţe, să-i ardă necunoaşterea veşmintele. Însă el m-a aşteptat în linişte, ştiind că urma să-l îmbrăţişez cu aceeaşi candoare precum la început, poate chiar îmbibată cu dor şi dorintă de iertare. Sper de asemenea, că şi voi îmi veţi scuza absenţa mişelească şi că aveţi să vă avântaţi în micul meu magazin cu vise de bucureşti.

Plecând să "bucătărească" ceva,
Íoana.

Lenka-Everything at once.